Priorităţile cerute de Ungureanu la Mediu: Absorbţia fondurilor UE şi reorganizarea Romsilva
alte articole
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat miercuri că Attila Korodi are ”îndreptăţirea” să conducă Ministerul Mediului şi a precizat că l-a rugat pe noul ministru să se intereseze rapid de gradul absorbţiei fondurilor europene şi să vină cu un proiect de reorganizare a Romsilva.
”Mă bucur că domnul Korodi este coleg cu mine în Guvern, ne cunoaştem de multă vreme, am participat în diferite cabinete, pe poziţii ministeriale diferite, ne ştim şi din zilele în care domnia sa era şeful unei Comisii în Camera Deputaţilor care se ocupa de politică externă. Are toată îndreptăţirea să ocupe acest portofoliu şi să aibă acest portofoliu de competenţe. Este un cunoscător al Ministerului şi al problematicilor sale”, a spus premierul despre noul membru al Cabinetului său, la ceremonia de predare a Ministerului pe care l-a condus interimar.
”Ce l-am rugat pe domnul ministru a fost să se intereseze în modul cel mai clar, mai limpede şi mai rapid, eficace implicit, de gradul de absorbţie al fondurilor europene şi de modul în care fondurile europene pot fi absorite cu rapiditate pe proiectele generate şi administrate de Ministerul Mediului”, a anunţat Ungureanu.
”Nu în al doilea rând, să se gândească în zilele care vin la un proiect de reorganizare al Regiei Romsilva, în aşa fel încât regia să scape de problemele ei istorice, de la problemele de administraţie la eradicarea furtului din pădurile statului”, a completat premierul.
Ungureanu i-a urat succes noului ministru şi şi-a exprimat bucuria că este coleg cu Korodi.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi Executivului să aibă în vedere necesitatea creării de locuri de muncă şi a relansării mineritului şi să se pronunţe rapid pe acordarea sau nu a avizelor pentru Roşia Montană, Roşia Poeni şi exploatarea gazelor de şist.
”Ceea ce vă cer domnule ministru şi stimaţi membri ai Guvernului: dacă este fezabilă exploatarea de la Roşia Montană şi credeţi că prin crearea de locuri de muncă facem un bine României daţi rapid avize, în deplină cunoştinţă de cauză, dacă nu, spuneţi investitorului”, a cerut Băsescu, precizând că orice întârziere va costa enorm statul român într-un viitor proces.
”Să analizaţi rapid, cu prioritate, cele trei investiţii care se prefigurează, şi dacă România nu are nevoie de gaze de şist să stopăm orice evoluţie în relaţia cu Chevron, dacă România nu vrea să exploateze carierele de cupru de la Roşia Poeni s-o stopăm, dacă România nu vrea să exploateze aurul de la Roşia Montană să comunicăm partenerilor să închidem subiectul. Recomandarea mea este să creaţi locuri de muncă”, a spus Băsescu, la învestirea lui Attila Korodi.