Primarul PSD al Buzăului: Nu sunt de acord cu treaba asta. Câştigă PSD şi AUR, să îşi asume măsurile dure care trebuie luate

Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, consideră că, cel mai probabil, premierul Ilie Bolojan va fi demis din funcţie şi singura variantă de guvernare ar fi o alianţă între Partidul Social Democrat (PSD) şi Alianţa pentru Unirea Românilor ( AUR), dacă trece moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR.
"Nu va fi nicio surpriză, câştigă câştigătorii PSD şi AUR. Din păcate, sunt toate şansele ca Ilie Bolojan să plece. În momentul ăsta există o singură soluţie, un guvern PSD-AUR, nu există altă variantă. În momentul în care PNL şi USR evită să intre în guvern şi nu au cum să intre, este evidentă singura variantă tehnică PSD-AUR. Sunt social-democrat, dar nu sunt de acord cu treaba asta", a declarat miercuri, pentru Agerpres, Constantin Toma.
În opinia sa, social-democraţii trebuie să-şi asume continuarea reformelor necesare pentru reducerea deficitului bugetar.
„Este incredibil, sunt comentarii legate de faptul că PSD ar dori un premier tehnocrat, dar un tehnocrat ar fi o marionetă în condiţiile astea în care trebuie luate măsuri dure şi trebuie să ai o susţinere puternică în Parlament. Trebuie să fie luate decizii grele în continuare, cheltuielile trebuie să scadă în continuare în zona bugetară, pentru că, indiferent ce guvern va fi la putere, trebuie să îndeplinească nişte obligaţii faţă de Comisia Europeană şi faţă de creditorii internaţionali, legat de 6,2% deficit bugetar în acest an. PSD a declanşat această nenorocire, trebuie să o ducă la capăt şi în mod normal premierul ar trebui să fie de la PSD, dacă pică Bolojan. Să îşi asume măsurile dure care trebuie luate în continuare”, a mai precizat Constantin Toma.
Moţiunea de cenzură, intitulată „STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, va fi dezbătută şi votată în data de 5 mai.