În timp ce PSD şi AUR încearcă să îl dea jos, Bolojan pregăteşte interzicerea cumulului pensiei şi salariului de la stat

Pensionarii cu pensii de serviciu sau pensii militare care lucrează la stat ar putea rămâne în activitate doar dacă acceptă reducerea pensiei cu 85%. Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern şi aşteaptă avizul CES.
”Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv pensie de serviciu în sistemul pensiilor militare de stat, pot fi menţinute în activitate, în baza unei cereri, cu condiţia exprimării opţiunii de a rămâne în activitate şi acordul privind reducerea cuantumului pensiei cu 85%”, se arată în proiect, potrivit Ziare.com.
Documentul prevede că persoanele plătite din fonduri publice, precum şi angajaţii regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor cu capital majoritar de stat şi autorităţilor de reglementare, care primesc deja pensie, vor putea continua activitatea doar cu acordul anual al angajatorului sau al autorităţii competente, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Măsura nu se referă doar la funcţionarii publici. Proiectul vizează şi personalul contractual plătit din fonduri publice, dar şi angajaţii unor structuri aflate sub controlul statului.
În această categorie intră personalul plătit potrivit Legii salarizării din fonduri publice, angajaţii regiilor autonome înfiinţate de stat, ai companiilor şi societăţilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, precum şi personalul autorităţilor de reglementare.
De asemenea, sunt vizate şi structurile similare aflate în subordinea autorităţilor locale, inclusiv regiile autonome locale şi societăţile la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari.
Cu alte cuvinte, proiectul loveşte în zona cumulului dintre pensie şi venituri plătite, direct sau indirect, din bani publici.
Instituţiile publice, regiile autonome, companiile naţionale, societăţile cu capital de stat sau autorităţile de reglementare care nu respectă prevederile proiectului ar putea fi sancţionate. Amenzile propuse sunt cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie făcute de persoane împuternicite prin ordin al ministrului Finanţelor.
Ce se va întâmpla cu cei care nu acceptă reducerea pensiei?
Proiectul stabileşte şi un termen clar pentru instituţii. În 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, ordonatorii de credite, angajatorii sau autorităţile competente ar urma să dispună încetarea contractelor de muncă ori a raporturilor de muncă sau de serviciu pentru persoanele pensionare care nu aleg să rămână în activitate în noile condiţii.
În cazul celor care solicită menţinerea în activitate, instituţiile vor transmite opţiunea către casele de pensii sau casele de pensii sectoriale. Ulterior, casele de pensii ar urma să emită decizii de recalculare, cu evidenţierea noului cuantum al pensiei, începând cu prima zi a lunii următoare exprimării opţiunii. Pensia integrală ar putea fi reluată la cerere, după încetarea raportului de muncă sau de serviciu.
Prevederile privind pensionarii care lucrează la stat ar urma să se aplice până la 31 decembrie 2027. În această perioadă, proiectul suspendă aplicarea oricăror dispoziţii legale contrare.
Documentul prevede însă şi excepţii. Noile reguli nu s-ar aplica aleşilor locali şi persoanelor cu mandat prevăzut expres de Constituţie.
Funcţionarii publici ar putea lucra până la 70 de ani
Proiectul modifică şi Codul administrativ în ceea ce priveşte funcţionarii publici care ajung la vârsta de pensionare. Aceştia ar putea fi menţinuţi în funcţia publică peste vârsta standard de pensionare, pe baza unei cereri depuse cu 30 de zile înainte de îndeplinirea condiţiilor de pensionare şi cu aprobarea conducătorului instituţiei publice.
Prelungirea raportului de serviciu s-ar putea face anual, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Această prevedere ar permite continuarea activităţii în administraţie, dar numai cu aprobarea instituţiei, nu automat.
Instituţiile publice, regiile autonome, companiile naţionale, societăţile cu capital de stat sau autorităţile de reglementare care nu respectă prevederile proiectului ar putea fi sancţionate. Amenzile propuse sunt cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie făcute de persoane împuternicite prin ordin al ministrului Finanţelor.
Premierul Ilie Bolojan a declarat în urmă cu o lună că proiectul de lege privind cumulul de pensie şi salariu la stat este gata şi se aşteaptă avizul de la CSM.
„Legea este gata, se aşteaptă să fie avizată de CSM, conform procedurilor, în cele 30 de zile. (...) În momentul în care vom avea proiectul de lege îl vom trimite la Parlament şi sper ca, în procedură de urgenţă, să fie pusă în practică”, a afirmat Bolojan, la Digi 24, întrebat în legătură cu proiectul privind cumulul pensie-salariu la stat.
El a adăugat că efectul acestei legi ar trebui să fie ca „ori cei care cumulează pensia şi salariul să renunţe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunţe la locul de muncă de la stat”.
„În condiţiile în care într-o instituţie trebuie să faci reducere, aşa cum trebuie făcută în perioada următoare, în multe instituţii, dacă nu ai alte formule de a reduce cheltuielile de salarii, este mult mai corect moral să plece din instituţie cineva care are o sursă de venit certă decât cineva care se bazează exclusiv pe acel salariu”, a mai spus premierul.