Primarul Andrei Chiliman: Iau în considerare în mod foarte serios demisia din PNL
alte articole
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei, a declarat luni că ia în considerare demisia din Partidul Naţional Liberal.
"Iau în considerare în mod foarte serios demisia din PNL", a spus Chiliman, care a afirmat că va lua această decizie după ce se va sfătui cu foştii preşedinţi ai PNL Călin Popescu-Tăriceanu, Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu-Quintus.
Liberalul Andrei Chiliman l-a criticat luni pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, transmiţându-i acestuia că "în politică şi în viaţă, în general câştigă cei care joacă şah, nu poker".
"Iau în considerare în mod foarte serios demisia din PNL. Este o decizie foarte grea fiindcă sunt membru al acestui partid de aproape 23 de ani, sunt şi rămân liberal prin structură şi mă doare să văd astăzi un preşedinte al partidului care pune preţ mai mare pe vorbele goale, pe trădare, pe intrigi, pe traseismul politic, decât pe fapte, pe convingeri şi pe consecvenţă. Indiferent dacă voi decide să rămân sau nu în PNL, voi decide să merg pe principiile mele care exclud cuţitul înfipt pe la spate", a afirmat Chiliman, într-o conferinţă de presă.
Edilul sectorului 1, care a fost înlocuit luni din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti, a subliniat că "oamenii s-au săturat de politicianism, s-au săturat de vorbe frumoase şi multe, dar goale, s-au săturat de inconsecvenţa manifestată sub forma traseismului politic, oamenii ne cer onestitate, capacitate de muncă, consecvenţă, profesionalism".
"Am construit în ultimii trei ani, de când sunt preşedintele Consiliului de Coordonare al PNL Bucureşti, cea mai puternică organizaţie PNL din ţară, fără vorbe frumoase şi goale, fără a accepta nici cel mai mic compromis cu actuala putere sau cu reprezentanţi ai ei. (...) Mi-aş fi dorit ca această realitate să fie înţeleasă şi de preşedintele Partidului Naţional Liberal. Propunerea de astăzi a dlui preşedinte privind demiterea mea şi a colegilor preşedinţi de la filialele sectoarelor 2 şi 4 face însă parte din categoria deciziilor politicianiste", a arătat Chiliman.
În faţa sediului PNL Bucureşti, mai multe persoane s-au adunat pentru a-l susţine pe fostul lider al filialei.
Chiliman le-a mulţumit pentru susţinere şi a spus că va lua decizia dacă pleacă sau nu din PNL după ce se va consulta cu foştii preşedinţi ai PNL Mircea Ionescu-Quintus, Radu Câmpeanu şi Călin Popescu-Tăriceanu.
Consiliul Naţional Executiv al PNL a aprobat luni, cu majoritate de voturi, înlocuirea lui Andrei Chiliman de la şefia PNL Bucureşti şi a liderilor filialelor sectoarelor 2 şi 4 ale Capitalei, Dan Cristian Popescu şi Geani Dinu.