Prim-vicepreşedintele PDL: E o prostie să colectezi taxele cu armata

Măsura propusă de Dan Voiculescu ca militarii să meargă pe teren pentru a ajuta la combaterea evaziunii fiscale este "o prostie", a apreciat prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea.
Ministrul Gabriel Oprea inspectează ţinutele de oraş pentru soldaţii şi gradaţii voluntari din Armata României. (Catalin Ovreiu / www.mapn.ro)
Cristina Boiangiu
15.01.2013

Măsura propusă de Dan Voiculescu ca militarii să meargă pe teren pentru a ajuta la combaterea evaziunii fiscale este "o prostie", a apreciat prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea.

"E o prostie, fraţilor. Armata trebuie să-şi vadă de treabă. Modelul german e Plăteşti? Nu! Luat! (....) Trebuie gândite regulile foarte ferme: n-ai plătit, se confiscă, nu mai discutăm. Deci trebuie o legislaţie foarte fermă. Dacă o ţară nu e capabilă, la un moment dat, să rezolve o problemă, te duci cu legi ferme, clare, pe o perioadă de timp. Dacă nu eşti pregătit ca educaţie şi comportament civilizat într-o Europa care te vrea civilizat, adoptă-ţi legi prin care să ajungi repede în situaţia aceea. Nu că drepturile omului! Ne ascundem sub drepturile omului - care au devenit drepturile infractorului, borfaşului şi aşa mai departe", a declarat Florea.

Liderul PDL este de părere că "la noi e politică de stat să scuteşti, să eşalonezi, să discuţi, să faci, să dregi".

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a afirmat că s-a discutat la şedinţa USL despre detaşarea de personal militar la Ministerul de Finanţe pentru implicarea în combaterea evaziunii fiscale.

"Am vorbit despre o măsură cred eu foarte bună, la ora actuală la Ministerul Apărării există personal disponibil care poate fi detaşat în interesul serviciului la Ministerul de Finanţe, pentru a putea să punem cât de cât stavilă evaziunii fiscale, pentru că marea problemă e controlul. Nu avem suficienţi oameni care să controleze evazioniştii", susţinea Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor