Prietenul lui Putin, investitor strategic în Transnistria (presa)

Compania unor apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin va investi peste 20 de milioane de dolari în regiunea separatistă din estul Republici Moldova, scrie luni 'Adevărul'.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. (MIKHAIL METZEL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
10.06.2013

Compania unor apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin va investi peste 20 de milioane de dolari în regiunea separatistă din estul Republici Moldova, scrie luni 'Adevărul'.

Ziarul notează că liderii de la Tiraspol au anunţat triumfător despre o investiţie de aproximativ 22 milioane de dolari într-o uzină de producere a componentelor feroviare. În spatele proiectului, ce ar urma să fie implementat la Tighina, stă o companie controlată de un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, relevă 'Adevărul'. Este vorba de compania rusă Grand-Express, controlată de Mihail Rabinovici şi Kiril Kovalciuk, care deţine cel mai luxos tren din Rusia, care circulă între Moscova şi Sankt Petersburg. Kiril Kovalciuk este nepotul lui Iuri Kovalciuk, vecin cu preşedintele rus şi cofondator, împreună cu Vladimir Putin, al unui complex de vile din apropiere de Sankt Petersburg.

'Mega-proiectul' ar urma să fie realizat pe o suprafaţă de şapte hectare ale fostului depou al Căii Ferate a Moldovei de la Tighina, ocupat abuziv de autorităţile separatiste în anul 2004 şi cedat companiei ruse. Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, consideră că investiţia are mai degrabă o conotaţie geopolitică decât una economică.

O delegaţie condusă de vicepremierul Valeriu Lazăr pleacă luni la Moscova pentru a relua discuţiile cu reprezentanţii gigantului rus Gazprom privind un nou contract privind livrarea de gaze naturale. La negocieri va participa şi preşedintele Moldovagaz, Alexandru Gusev, mai scrie 'Adevărul'. Premierul Iurie Leancă declarat într-un interviu că elaborarea şi semnarea unui nou contract de livrare a gazelor reprezintă 'o nevoie de ordin economic şi politic'.

După ce premierul Iurie Leancă a declarat că săptămâna viitoare ar putea fi numiţi câţiva miniştri-adjuncţi noi, mass-media publică numele celor care riscă să-şi piardă fotoliile. Potrivit 'Ziarului Naţional' ar urma să plece din funcţii ministrul-adjunct al afacerilor externe Andrei Popov, care va fi înlocuit cu un reprezentant al Partidului Liberal Democrat, ministrul-adjunct al transporturilor Boris Gherasim, care face parte din echipa lui Mihai Ghimpu, şi cei ai tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor.

'Timpul' scrie că anul trecut numărul nou-născuţilor a fost într-o uşoară creştere, cu 1292 mai mulţi decât în 2011, dar s-au înregistrat mai puţine căsătorii. Totodată, nivelul natalităţii în localităţile rurale se menţine mai ridicat decât în localităţile urbane. Anual se nasc mai mulţi băieţi decât fete, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor