Presupusul ucigaş al doctoriţei din Brăila omorâtă în propriul cabinet a fost prins

Principalul suspect în cazul uciderii medicului stomatolog din Brăila a fost prins sâmbătă şi dus la audieri. Potrivit televiziunilor de ştiri, bărbatul, originar din Brăila, are antecedente penale.
Presupusul criminal a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, urmând să fie adus ulterior la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
„Felicit poliţiştii judiciarişti şi criminalişti care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila. Aceştia au identificat şi reţinut autorul crimei într-un timp remarcabil de scurt raportat la împrejurări”, a declarat sâmbătă seară ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.
Reamintim că, marţi seară, o femeie, medic stomatolog în municipiul Brăila, a fost găsită moartă în cabinetul său, după ce a fost lovită de mai multe ori cu un cuţit.
Cauza morţii a fost reprezentată de leziunile de la nivelul gâtului, însă medicul Marina Gavril a suferit leziuni şi la mâini, semn că a încercat să opună rezistenţă. Cu toate acestea, rănile suferite au dus la o hemoragie masivă, care i-a fost fatală.
"Moartea numitei G.M. a fost violentă, datează din 16.07.2024 şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiate-înjunghiate la nivelul gâtului, cu intersectarea pachetului vasculo-nervos al gâtului de partea dreaptă, a căilor aeriene şi digestive, a corpului vertebral cervical 6, precum şi a unei plăgi înjunghiate supraclaviculare stângi, cu intersectarea parţială a venei jugulare externe", transmit procurorii.