Preşedinţia: Băsescu şi Ponta au stabilit o viziune comună privind privatizarea societăţilor de stat

Epoch Times România
07.11.2012

Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta au convenit "în ceea ce priveşte negocierile cu delegaţia FMI şi CE" şi au stabilit "o viziune comună de lucru în legătură cu privatizarea societăţilor de stat", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în urma întâlnirii între cei doi.

Totodată, cei doi înalţi oficiali au agreat în acest sens importanţa implementării strategiei de management privat cât mai rapid cu putinţă.

Traian Băsescu şi Victor Ponta au căzut de comun acord şi cu privire la măsurile pe care Guvernul urmează să le întreprindă în perioada următoare pentru deblocarea plăţilor pe programele cu finanţare europeană, precum şi în ceea ce priveşte onorarea plăţilor restante pentru proiectele aflate în fază de implementare, care trebuie să se facă în cel mai scurt timp posibil, mai transmite Preşedinţia.

În cadrul consultărilor, s-a făcut şi o evaluare a stadiului implementării criteriilor din cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV) şi s-a discutat necesitatea ca raportul din luna decembrie 2012 să cuprindă evaluările exacte şi corecte privind statul de drept din România.

În privinţa exerciţiului bugetar al Uniunii Europene 2014 - 2020, preşedinte Traian Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta, au stabilit că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta la întâlnirea „Prietenilor Coeziunii” din data de 13 noiembrie a.c. ce va avea loc la Bruxelles.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor