Preşedintele Obama a discutat cu John Boehner, dar refuză să negocieze deblocarea Guvernului

Barack Obama (Mark Wilson / Getty Images)
Epoch Times România
09.10.2013

Preşedintele american Barack Obama a avut, marţi, o convorbire telefonică cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, în care i-a spus acestuia că refuză să negocieze deblocarea guvernului sau ridicarea plafonului de îndatorare, relatează Washington Examiner.

Casa Albă a spus că Barack Obama a repetat în discuţia telefonică cu John Boehner că este deschis negocierilor cu republicanii privind politicile menite să întărească ţara, atât timp cât ameninţările privind blocajul guvernului sunt eliminate.

Obama i-a spus lui Boehner că responsabilitatea de a redeschide guvernul federal este a Congresului şi a cerut Camerei Reprezentanţilor să voteze o rezoluţie de continuare şi privind ridicarea plafonului de îndatorare a ţării, înaintea termenului de 17 octombrie.

„(Preşedintele Barack Obama n.r.) a notat că numai Congresul are autoritatea de a ridica plafonul de îndatorare, iar eşecul de a face acest lucru va avea consecinţe asupra familiilor din clasa mijlocie şi asupra economiei Americii, ca întreg”, a declarat Casa Albă.

„Preşedintele l-a sunat pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor pentru a reafirma că nu va negocia proiectul de lege privind finanţarea guvernului sau creşterea plafonului de îndatorare”, a confirmat purtătorul de cuvânt al lui John Boehner, Brendan Buck.

Guvernului federal a intrat în cea de-a doua săptămână de blocaj, însă atât Casa Albă, cât şi republicanii care conduc Camera Reprezentanţilor şi-au menţinut fermă poziţia.

Casa Albă a indicat că este deschisă unei ridicări limitate a plafonului de îndatorare, dar nu a prezentat un cadru pentru încheierea impasului. Obama a spus că doreşte să negocieze probleme privind bugetul şi reforma sănătăţii, odată ce guvernul federal se va redeschide şi plafonul de îndatorare va fi ridicat.

În schimb, republicanii susţin că Obama ignoră numeroasele exemple aduse de ambele partide care participă la negocierile privind creşterea capacităţii de îndatorare a ţării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor