Preşedintele Iohannis: "Îmi asum răspunderea pentru Strategia Naţională de Apărare"
alte articole
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după consultările avute luni la Cotroceni cu liderii partidelor politice parlamentare, că îşi asumă răspunderea pentru Strategia Naţională de Apărare, strategie care va fi, însă, "a noastră, a tuturor."
"Am avut ieri consultări cu partidele politice pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, care oferă o direcţie în materie de securitate naţională. Viziunea mea asupra unei Românii puternice în Europa şi în lume înseamnă un stat care îşi apără cetăţenii, oriunde s-ar afla ei, care le asigură securitatea, le respectă drepturile şi pune instituţiile publice în serviciul lor. Eu îmi asum răspunderea pentru Strategia Naţională de Apărare, dar aceasta va fi până la urmă a noastră, a tuturor.", scrie Iohannis, pe contul său de Facebook.
Întâlnirea preşedintelui cu liderii politici prefigurează şedinţa CSAT de astăzi, şedinţa în care se vor discuta câteva subiecte arzătoare, precum defrişările ilegale şi, nu în ultimul rând, situaţia premierului Ponta, situaţie ale cărei unde de şoc au ajuns până în Parlamentul European.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.