Preşedintele CFR, Richard Haass: "Întreaga lume va deveni un teatru de operaţiuni" dacă Iranul escaladează

Andrei Popescu
05.01.2020

alte articole

Richard Haass (Getty Images)
Andrei Popescu
05.01.2020

Preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe, celebrul think-thank american responsabil de geopolitică transatlantică, Richard N. Haass, a afirmat că „lumea va fi un câmp de luptă” în urma escaladării dramatice a tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran, care, probabil, va avea loc după uciderea generalului Qasem Soleimani.

Haass a avertizat că cei care cred că orice război cu Iranul va arăta asemănător cu campaniile militare anterioare sunt incredibil de naivi. „Nu vă înşelaţi: orice război cu Iranul nu va arăta ca războiul din Golf din 1990 , sau războaiele din Irak din 2003. Întreaga regiune va deveni teatrul de operaţiuni, şi se vor folosi o gamă largă de instrumente împotriva unei game largi de ţinte civile, economice şi militare. Regiunea (şi, probabil, lumea întreagă) va fi un câmp de luptă ”, a opinat Haass.

Preşedintele CFR a continuat afirmând că evoluţiile vor face ca guvernul irakian să exercite presiuni mari asupra SUA, cerând forţelor militare americane să părăsească ţara.

„Un rezultat sigur al loviturilor SUA este faptul că perioada cooperării dintre SUA şi Irak s-a încheiat.

Prezenţa diplomatică şi americană a SUA se va încheia, Irakul ne va cere să plecăm sau prezenţa noastră va deveni o ţintă, sau ambele. Rezultatul va fi o influenţă iraniană mai mare, mai mult terorism şi creşterea combativităţii irakiene”, a afirmat Haas.

O sursă descrisă ca fiind în „contact strâns” cu înalţi oficiali din domeniul securităţii în Administraţia Trump a declarat că Iranul ar putea răspunde atacului care l-a ucis pe Qasem Soleimani, prin lansarea unui atac cibernetic masiv - fiind cunoscut faptul că Teheranul are un departament important de război cibernetic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor