Premierul Cîţu: Astăzi sunt doar şase locuri libere la nivel naţional la ATI

Florin Citu - gov.ro (Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.04.2021

Premierul Florin Cîţu a vorbit duminică, la finalul unei şedinţe a Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCNI), despre necesitatea măririi numărului de paturi ATI în spitale, precizând că la ora actuală mai sunt doar şase paturi libere la nivel naţional.

Cîţu a mai subliniat că deşi numărul de infectări începe să scadă, pe de altă parte numărul celor care ajung la spital, în ATI, este mai mare.

„Astăzi, sunt 1.531 de persoane internate în ATI şi doar şase locuri libere la nivel naţional. Trebuie să atingem acest obiectiv de 1.600 de paturi şi este nevoie de ele acum. În acelaşi timp, am stat şi am discutat mai mult cu specialiştii despre situaţia... am vrut să înţeleg puţin lucrurile, pentru că, pe de o parte, avem evoluţia pozitivă în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate, deci vedem că, după ce am ajuns la un platou, începem să scădem, o scădere care se consolidează, dar în acelaşi timp, oarecum contradictoriu, avem mai multe persoane internate în spital şi avem mai multe persoane în ATI. Şi am vrut să înţeleg ce se întâmplă şi cum să ne pregătim pentru perioada următoarea”, a declarat şeful Guvernului.

"Acest val va dura probabil două-trei luni de zile şi trebuie să ne concentrăm, să folosim toate resursele pentru perioada următoare ca să trecem peste acest val în timp ce ne ocupăm de campania de vaccinare. Şi este important ca să vorbim de spitale, pentru că avem, e adevărat, peste un milion de persoane care au trecut peste această boală, dar avem şi peste 25.000 de persoane care au decedat. Deci este foarte, foarte important să avem toate resursele puse la dispoziţie şi să accelerăm campania de vaccinare”, a mai adăugat Cîţu.

Reamitim că medicii au atras atenţia, în repetate rânduri, că pe fundalul discursurilor conspiraţioniştilor care neagă gravitatea pandemiei (unii dintre ei promovaţi intens pe unele posturi TV) tot mai multe persoane ajung la spital prea târziu, în stare gravă, când chiar nu mai au încotro iar medicilor le este greu să îi mai salveze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor