Posibil atentat dejucat de DIICOT. Kelemen Hunor: "UDMR se delimitează ferm de manifestările extremiste"

UDMR ia poziţie după ce un membru al unei organizaţii extremiste maghiare a fost reţinut pentru intenţia de a detona un explozibil improvizat la Târgu Secuiesc.
Kelemen Hunor (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
01.12.2015

Şeful UDMR Kelemen Hunor a condamnat "intenţia actului de violenţă care, conform informaţiilor apărute în presă, urma să fie pus în practică de către preşedintele filialei din Târgu Secuiesc a 'Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate' pe 1 Decembrie, sub forma unui atentat", reiese dintr-un comunicat remis de formaţiune.

"UDMR condamnă actele de violenţă de orice natură şi se delimitează ferm de manifestările extremiste, surse ale relaţiilor tensionate dintre comunităţi. Considerăm că doar convieţuirea paşnică, respectul reciproc şi toleranţa pot călăuzi România pe calea ei spre prosperitate şi spre un viitor construit temeinic de comunităţile care o alcătuiesc. UDMR consideră instrumentele democraţiei parlamentare şi cele al dialogului politic drept singurele instrumente legitime", a declarat Kelemen Hunor.

În acest context, liderul UDMR şi-a exprimat "speranţa că demersurile autorităţilor competente vor fi corecte în ceea ce priveşte investigarea acestui caz", şi i-a îndemnat pe actorii vieţii publice "la o abordare calmă şi responsabilă a problemei în cauză".

Procurorii DIICOT au dejucat marţi un posibil atentat, care ar fi urmat să aibă loc pe 1 Decembrie. Beke Istvan Attila, un cetăţean român de etnie maghiară, membru al structurii naţionalist-extremiste "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate", a fost reţinut înainte să apuce să detoneze în public, la Târgu Secuiesc, în timpul manifestaţiei de 1 Decembrie, un dispozitiv explozibil improvizat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor