Poroşenko: Discuţiile pentru acordul de încetare a focului vor avea loc marţi
alte articole
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat în weekend că marţi se vor desfăşura o serie de discuţii în Minsk privind implementarea etapelor unui acord încheiat în septembrie între forţele ucrainene şi separatiştii din estul Ucrainei.
“Până acum, s-a ajuns la o înţelegere preliminară ca o întâlnire să aibă loc în Minsk în 9 decembrie”, a afirmat Poroşenko, citat de Interfax Ukraina.
Tensiunile armate din estul Ucrainei - unde rebelii separatişti susţinuţi de Rusia se luptă cu forţele guvernului din Kiev - au continuat în ciuda acordului de încetare a focului semnat cu 3 luni în urmă, iar numărul victimelor conflictului declanşat la jumătatea lunii aprilie s-a ridicat la peste 4.300 până în prezent.
La discuţiile din 5 septembrie din Minsk au participat reprezentanţii Ucrainei, ai conducerii separatiste proruse, ai Rusiei şi ai OSCE. Pe lângă încetarea focului s-a căzut de acord asupra înfiinţării unei zone tampon din care ambele tabere să îşi retragă artileria şi alte echipamente militare grele.
Data propusă pentru 9 decembrie coincide cu o promisă Zi a Tăcerii, când forţele ucrainene şi separatiştii - ambele tabere acuzându-se în repetate rânduri de încălcarea termenilor acordului din septembrie - au promis că vor respecta armistiţiul.
Conform datelor oferite de ONU, o medie de 13 soldaţi, rebeli şi civili au murit zilnic de când s-a căzut de acord în mod oficial asupra acordului de încetare a focului.