Ponta: Să nu ne facem iluzii că vor fi multe companii interesate de Oltchim
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că nu ar trebui să ne facem iluzii că „se vor înghesui foarte mulţi investitori” la Oltchim, odată ce va fi reluată privatizarea, precizând că speră că TISE nu s-a retras definitiv, întrucât a fost „singurul investitor puternic care şi-a manifestat interesul".
„La Oltchim, în acest moment cel mai important este să venim cu planul de restructurare, după care sigur că vor fi şi companii interesate, dar să nu ne facem iluzii, nu vor fi foarte multe”, a spus Ponta, precizând că „nu este un domeniu industrial unde să se înghesuie foarte mulţi investitori”.
În opinia sa, lipsa de investitori poate fi explicată şi prin faptul că „este un domeniu industrial care merge destul de prost în Europa şi în lume şi sigur că nu sunt foarte mulţi investitori”. „Eu aş vrea să fie investitori şi din America şi din Franţa şi din Germania. Nu sunt. Singurul investitor puternic şi capabil care şi-a manifestat interesul – ulterior s-a retras dar sper că nu definitiv, a fost compania TISE”, a arătat şeful executivului.