Ponta: Repornim procedurile pentru atragerea investitorilor strategici din Belgia la Poşta Română
alte articole
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, la Palatul Victoria, că la întâlnirea cu omologul său din Belgia au discutat despre situaţia de la Poşta Română şi despre posibilitatea ca Poşta belgiană să devină investitor strategic, prin preluarea a 20% din societate.
„Am discutat cu primul ministru Elio Di Rupo despre repornirea procedurii privind atragerea unui investitor important pentru Poşta Română. Poşta belgiană şi-a manifestat interesul din 2010, dar de atunci procesul a fost blocat întrucât interesul fostului guvern era de a bloca Poşta Română şi de a beneficia de avantaje financiare directe din exploatarea Poştei”, a declarat Victor Ponta.
El a precizat că în cadrul discuţiilor s-a stabilit ca să aibă loc o întâlnire între conducerea poştei din Belgia şi cea din România, „pentru a identifica implicarea acestora, un nou tip de management şi salvarea locurilor de muncă”.
„Strategia de privatizare a Poştei Românie prevede o participare de până la 20% a unui investitor strategic. Poşta belgiană şi-a manifestat interesul de a veni cu o participare de 20% şi implicit de a veni cu soluţii în partea de management. Din 2010 până s-a instalat noul guvern practic totul a fost blocat din nişte interese pe care DNA le cercetează”, a mai arătat Victor Ponta.
Potrivit acestuia, DNA cercetează acum de ce fostul guvern PDL a blocat din 2010 această procedură şi „ de ce s-a dorit doar ca sutele de directori de la Ploieşti ducă Poşta Română spre faliment”.