Ponta: Marga a avut discuţii privind ambasadorii cu cei de la Cotroceni

Epoch Times România
05.07.2012

Andrei Marga a discutat subiectul ambasadorilor la Doha şi Roma nu direct cu preşedintele, ci cu "cei de la Cotroceni", a precizat Victor Ponta.

"Am avut o discuţie telefonică cu ministrul de externe. În care domnia sa mi-a explicat că nu cu preşedintele direct, ci cu cei de la Cotroceni a avut o discuţie pe tema acelor ambasadori care au primit aviz negativ de la Parlament. Eu am vrut să înăbuşim orice nou conflict între Palatul Cotroceni şi vreunul dintre miniştri. I-am cerut să dea drumul la documente, deşi recunosc că aş fi preferat să se facă alte nominalizări, atâta timp cât Parlamentul le-a respins. Dar dacă la Palatul Cotroceni se doreşte atât de mult, n-am vrut să mai creăm o nouă criză", a precizat primul-ministru pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti.

Anterior, Ponta făcuse o serie de declaraţii din care reieşea că Traian Băsescu l-ar fi ameninţat cu suspendarea din funcţie pe Andrei Marga pentru că se opune numirii unor ambasadori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor