Ponta: Mă bazez pe experienţa de negociator a lui Băsescu pentru a obţine bani la Consiliu
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat marţi, că a discutat cu şeful statului despre negocierile care se vor purta la Consiliul European, punctând că se bazează pe sprijinul preşedintelui Traian Băsescu şi pe experienţa sa de negociator pentru a obţine cât mai mulţi bani pentru România.
"Subiectul principal este - şi raportat la ceea ce am discutat eu, ieri, cu preşedintele Barroso şi van Rompuy - poziţia României în negocierile care, probabil, se vor finaliza joi referitoare la bugetul 2014 - 2020. Ştiţi foarte bine că în propunerea iniţială a preşedintelui Barroso, România avea o alocare 2014 - 2020 bună, spre foarte bună, undeva aproape de 48 miliarde de euro. Acum, dăcă nu reuşim să obţinem cei 48 de miliarde de euro şi probabil va fi dificil să îi obţinem pe toţi, e foarte important să pierdem cât mai puţin. Adică e o mare diferenţă dacă pierdem un miliard sau pierdem 10", a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului.
El a mai susţinut că se bazează pe sprijinul preşedintelui Traian Băsescu şi pe experienţa sa de negociator pentru a obţine cât mai mulţi bani pentru România.
"Dincolo de aceasta, sunt şi acele lucruri care par tehnice, dar în realitate sunt foarte importante, şi anume rămâne TVA pentru proiecte de infrastructură eligibil sau nu, că deja înseamnă 24% în plus pentru proiect sau în minus, în cât timp ajungem la media europeană privind plăţile în agricultură directe - în patru sau în şase ani. Putem să obţinem ceea ce ministrul Daniel Constantin şi Guvernul ne-am propus să avem sume importante pentru irigaţii. Sunt o serie de subiecte pe care le-am discutat ieri cu cei doi preşedinţi - în special van Rompuy este cel care coordonează, dar opinia CE este foarte importantă - şi pe care le discut cu preşedintele astăzi, deoarece cum ştiţi preşedintele va merge la Consiliul European. Dincolo de sprijinul tehnic, de sprijinul politic, mă bazez pe dl preşedinte Băsescu şi pe experienţa sa de negociator să obţină cât mai mulţi bani pentru România", a conchis acesta.