Ponta invocă un pachet de măsuri care se va negocia cu OMV: Va fi o situaţie de win-win

Marius Dragoi
19.06.2012

Premierul Victor Ponta a declarat luni seară că în urma întâlnirii pe care a avut-o la Viena cu preşedintele OMV, are „un sentiment pozitiv faţă de modul în care compania va participa alături de Guvernul României la efortul de a trece o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi social".

“Am avut o discuţie foarte lungă şi foarte constructivă cu preşedintele OMV, discuţie bazată pe mai multe puncte. Evident, capacitatea noastră de predicţie şi, într-o anumită măsură, de control al preţurilor privind carburanţii, dar este vorba în acelaşi timp de intenţiile aprobate deja de conducerea companiei, intenţiile privind investiţiile în următorii 10 ani în România. De asemenea, am discutat despre litigiile pe care statul român le are în acest moment cu OMV, litigii rezultate din obligaţiile contractuale de privatizare. Pot să vă spun că a fost o discuţie extrem de constructivă”, a rezumat primul ministru agenda întâlnirii.

Victor Ponta a precizat că “în perioada imediat următoare, comitetul interministerial format din reprezentanţi ai guvernului român şi reprezentanţi OMV vor discuta şi vor negocia fiecare punct de pe această agendă”.

Şeful Executivului a mai spus că nu poate să dea prea multe amănunte cu privire la ce se va negocia. “Este vorba de un pachet care va fi negociat, pentru că sunt zone în care Guvernul are de câştigat şi zone în care compania are de câştigat. După discuţia de astăzi, impresia mea este că va fi o situaţie de win-win”, a argumentat şeful Executivului. El a ţinut să remarce să “toate profiturile realizate de OMV sunt reinvestite tot în România creând locuri de muncă şi plătind taxe către bugetul de stat”.

“Eu am un sentiment pozitiv faţă de modul în care compania OMV, nu numai că va investi în continuare în România, dar va participa alături de România şi de Guvernul României la efortul de a trece o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi social”, a conchis Ponta subiectul întâlnirii cu reprezentanţii OMV.

În context, primul ministru a arătat că vizita la Viena “a fost o vizită extrem de utilă şi de necesară”, precizînd că a avut întâlniri şi cu reprezentanţi ai altor investitori în România. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii celor mai importanţi investitori în România, inclusiv cu Erste Bank, Raiffeisen, dar şi cu multe alte companii mai puţin cunoscute dar extrem de importante pentru locurile de muncă pe care le-au creat în România”, a precizat Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor