Politica iresponsabilă a SUA aduce lumea la un pas de 'războiul rece' (preşedintele Dumei ruse)
alte articole
Promisiunea furnizării de arme din ţări NATO către Kiev ameninţă să devină ingerinţă în afacerile interne ale Ucrainei şi complicitate la crime de război, a declarat marţi Serghei Narâşkin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), în deschiderea sesiunii de toamnă a Camerei, informează Itar-Tass. Politica iresponsabilă a SUA riscă să aducă lumea la un pas de 'războiul rece', a afirmat el.
'Începem sesiunea de toamnă în condiţiile unei situaţii internaţionale grav deteriorate', a constatat Narâşkin, potrivit căruia 'mult-aşteptatul armistiţiu în republicile populare Lugansk şi Doneţk a oprit pentru un timp vărsarea de sânge la scara largă'.
'Dar criza şi confruntarea continuă în Ucraina şi haosul care a fost provocat chiar în centrul Europei nicidecum nu a temperat ardoarea de luptă a celor care l-au generat cu şase luni în urmă', consideră preşedintele Dumei de Stat.
Recentul summit al NATO de la Newport (Ţara Galilor, Marea Britanie) nu a făcut decât să înrăutăţească situaţia. 'Din diferite surse auzim că regimului de la Kiev i-au fost promise livrări de arme şi tehnică militară din unele ţări NATO, ceea ce ameninţă să devină un amestec deschis în afacerile interne ale Ucrainei', a insistat Serghei Narâşkin. La drept vorbind, a spus el, este vorba de complicitate la crimele de război ce se comit acolo (în Ucraina).
În opinia sa, 'pentru observatorii obiectivi toate măştile au căzut acum şi momentul adevărului a sosit'. 'Vedem că cetăţeni din multe ţări europene, care au trăit în tot acest timp în condiţii de blocadă informaţională, au început să adreseze ,,întrebări incomode,, autorităţilor din ţările lor, a continuat Narâşkin, susţinând că aceştia încep să înţeleagă că 'aplicarea necugetată' a instrucţiunilor Washingtonului a transformat în 'ficţiune suveranitatea naţională a unor ţări europene, care au fost odată mari puteri'.
Rezultatul este că 'cetăţenii multor ţări şi mediul de afaceri încep să înregistreze pierderi economice, iar pericolul destabilizării planează asupra întregului spaţiu european', a avertizat preşedintele Dumei ruse, atenţionând Bruxellesul că 'în viitor şi dezintegrarea' ar putea pune în pericol UE.
Politica cinică şi iresponsabilă a Statelor Unite şi a acelor ţări care le cântă în strună plasează lumea la un pas de războiul rece, a insistat Serghei Narâşkin.