Poliţia sârbă a arestat 14 persoane bănuite că au dat foc ambasadelor străine de la Belgrad

Epoch Times România
11.04.2012

Poliţia sârbă a arestat 14 persoane suspectate că au dat foc ambasadelor străine, în timpul unui protest organizat la Belgrad în 2008.

Autorităţile sârbe urmează să lanseze proceduri judiciare care să îi vizeze.

Procurorul public sârb Zagorka Dolovaci a precizat că Parchetul strânge de peste un an dovezi, inclusiv înregistrări video de la ambasadele din Belgrad.

Potrivit lui Dolovaci, pe lista cu suspecţi figurează susţinători ai diferitelor echipe de fotbal cunoscuţi pentru că au provocat incidente în timpul evenimentelor sportive.

Ambasada Statelor Unite a fost incendiată de un grup de persoane, după un miting de amploare desfăşurat la Belgrad în februarie 2008, faţă de declararea independenţei Kosovo.

Şi alte ambasade au fost vizate.

Procesul unui suspect în acest dosar, Milan Zivanovici, a început anul trecut la Belgrad. Zivanovici a fost pus sub acuzare, dar neagă că ar fi dat foc ambasadei. El a admis, însă, că a dat foc steagului american, pentru a-l înlocui cu cel sârb.

Un sârb din Kosovo, Zoran Vujovici, în vârstă de 20 de ani, şi-a pierdut viaţa în incidentul de la ambasada Statelor Unite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor