Poli Timişoara a fost exclusă din toate competiţiile FRF

Comisia de Disciplină a forului de la Casa Fotbalului a decis miercuri ca echipele de seniori ale clubului Politehnica Timişoara să fie excluse din toate competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal (FRF).
(DANIEL SANNUM LAUTEN / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
30.08.2012

Comisia de Disciplină a forului de la Casa Fotbalului a decis miercuri ca echipele de seniori ale clubului Politehnica Timişoara să fie excluse din toate competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal (FRF).

"În baza art. 24 lit. C.1 din RSTJF se sancţionează clubul SC Politehnica Timişoara SA cu măsura excluderii echipelor de seniori din toate competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal. În baza aceluiaşi articol se sancţionează tot cu măsura excluderii din toate competiţiile organizate de FRF echipele de juniori ale CSŞ 2 Baia Mare", se precizează într-un comunicat publicat joi pe site-ul FRF.

În prezent, echipa oraşului din Banat este ACS Poli Timişoara, rezultată din parteneriatul încheiat între Consiliul Local Timişoara şi Asociaţia Atletic Club Sportiv Recaş, grupare promovată în Liga a II-a.

Însă la rândul lor, fanii din Banat au înfiinţat propria echipă, SS Poli Timişoara, înscrisă în liga a V-a, campionatul judeţean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor