Podul Calafat-Vidin va duce la economisirea a câte 100 de euro pe fiecare cursă de camion

Deschiderea celui de al doilea pod de peste Dunăre între România şi Bulgaria, la Vidin-Calafat, va devia o mare parte din traficul de autocamione între Bulgaria şi vestul Europei, scrie luni cotidianul sofiot Standart.
(photos.com)
Epoch Times România
26.11.2012

Deschiderea celui de al doilea pod de peste Dunăre între România şi Bulgaria, la Vidin-Calafat, va devia o mare parte din traficul de autocamione între Bulgaria şi vestul Europei, scrie luni cotidianul sofiot Standart.

Reprezentanţii mediului de afaceri se întreabă însă dacă acesta va duce la reducerea valorii transporturilor. Primul avantaj al podului va fi că traversarea Dunării nu se va mai face cu cele două vase vechi care operează linia de feribot. Navigaţia acestor vase depinde în mare parte de debitele Dunării şi timp de două sau trei luni pe an suferă de diferite restricţii legate de cotele scăzute ale apelor. Se întâmplă des şi ca unul dintre cele două vase să intre în pană ceea ce duce la formarea de cozi de camioane şi de pierderi mari pentru transportatori. În cele mai bune condiţii, când navigaţia nu este restricţionată şi ambele vase funcţionează, pentru traversarea Dunării cu feribotul un camion are nevoie în medie de patru ore, în care intră şi aşteptarea pentru că vasul nu pleacă dacă nu este plin de vehicule. Preţul pentru traversarea fluviului cu feribotul este de 95 euro pe camion. Nu se ştie deocamdată cât va fi taxa percepută pentru traversarea noului pod.

Taxa de pod între Giurgiu şi Ruse este de 37 euro în cazul camioanelor. Reprezentanţii companiilor de transport consideră că taxa pentru podul între Calafat şi Vidin nu trebuie să depăşească 55 euro. În opinia lor ar fi normal că aceasta să fie cu circa 50% mai mare faţă de taxa de la Giurgiu-Ruse pentru că investiţia în construcţia noului pod va trebui recuperată din taxe, dar în acelaşi timp traversarea podului trebuie să fie cu cel puţin 40 de euro mai ieftină decât transportul cu feribotul. În caz contrar, transportatorii vor prefera ruta prin Serbia. Distanţa între Sofia şi frontiera austro-germană este cu circa 100 de kilometri mai scurtă prin Belgrad, decât prin România. O parte dintre transportatori însă vor prefera totuşi să treacă prin Vidin şi Calafat deoarece taxele pentru traversarea teritoriului Serbiei sunt destul de mari şi se ridică la 240-250 euro pe camion. Prin urmare, dacă taxele de pod este de până la 55 de euro şi la aceasta se adaugă taxele rutiere din România şi Ungaria, ruta prin Vidin şi Calafat va fi mai ieftină cu circa 100 de euro pe camion faţă de cea prin Serbia, scrie Standart.

Ziarul bulgăresc aminteşte că podul între Calafat şi Vidin leagă deja cele două maluri ale Dunării şi pe data de 24 octombrie a fost traversat de premierii României şi Bulgariei, Victor Ponta şi Boiko Borisov. Publicaţia susţine că ar fi posibil ca noul pod să fie deschis oficial în următoarele câteva săptămâni. Potrivit însă unor experţi consultaţi de Agerpres, este mult mai probabil ca podul să fie deschis spre circulaţie nu mai devreme de primăvara anului viitor.

Podul Calafat-Vidin, al doilea care leagă malurile bulgăresc şi românesc ale Dunării, va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor