PNL: "Domnule Hunor, terminaţi cu instigările şi nu mai susţineţi un Guvern care bagă mâna adânc în buzunarul românilor"
alte articole
Dacă "ţine la România", Kelemen Hunor ar trebui să-i susţină pe liberali pentru a da jos guvernul incompetent din fruntea ţării, i-a transmis sâmbătă vicepreşedintele PNL Florin Roman preşedintelui UDMR. Totodată, cum Kelemen Hunor s-a plâns de modul în care România respectă drepturile minorităţilor, Roman a reamintit că, de aproape 3 decenii, UDRM-ul a fost la guvernare mai tot timpul şi i-a păcălit şi pe liberali şi pe PSD-işti.
"Spunea domnul Hunor că i s-a băgat pumnul în gură şi nu am înţeles de ce, fiindcă de 27 de ani UDMR este la guvernare mai tot timpul, i-au păcălit şi pe liberali, şi pe PSD-işti, şi cam pe toţi. Este cel mai bun exemplu că românii sunt toleranţi cu minorităţile şi este cel mai bun exemplu că minorităţile naţionale se bucură de toate drepturile care li se cuvin într-o ţară europeană", a declarat Roman, citat de Agerpres, la Consiliul Naţional al PNL.
Liberalul a reamintit că românii nu l-au auzit pe Kelemen (şi nici n-or să-l audă) plângându-se că s-a scumpit benzina la pompă şi i-a cerut liderului UDMR să termine cu instigările, cu ura, şi să susţină PNL-ul pentru a da jos guvernul incompetent pus de PSD.
"Nu o să-l auziţi pe domnul Hunor plângându-se de trecerea contribuţiilor la angajat, ceea ce înseamnă de la 1 ianuarie 27% din leafă, din buzunar, mai puţin pentru fiecare român. Nu l-aţi auzit pe domnul Hunor urlând de durere când salariile sub 2.000 de lei sunt în continuare impozitate, când a fost o promisiune a partenerilor lor. Nu i-am văzut pe cei de la UDMR şi pe domnul Hunor plângând când preţul gazelor a crescut cu 6%, şi cel al electricităţii cu 5%. Nu l-am văzut pe domnul Hunor plângând când acum câteva zile 345 de români morţi, din cei 150 de mii de la Stalingrad, erau dezonoraţi de cei care conduc armata română şi de către statul român, osemintele lor deshumate fiind puse în nişte cutii de carton. Domnule Hunor, terminaţi cu instigările, terminaţi cu ura, terminaţi cu toate lucrurile care pot să dezbine naţia. Dacă ţineţi cu adevărat la această ţară nu mai susţineţi un Guvern care bagă mâna adânc în buzunarul românilor. Susţineţi PNL, susţineţi România, să dăm jos acest Guvern incompetent şi atunci vă cred pe cuvânt că sunteţi un bun român", a spus Roman, la Consiliul Naţional al PNL.