PNL a depus moţiunea "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice"
alte articole
PNL a depus, marţi, la Senat moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Gabriel Oprea, relatează evz.ro.
Moţiunea, intitulată "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice", este semnată de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi.
"În numele grupului PNL şi a câtorva senatori neafiliaţi, doresc să vă înmânez în mod oficial moţiunea simplă cu denumirea 'Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice'. (...) Adaug faptul că acest gest politic al grupului parlamentar al PNL este făcut astăzi ca urmare a atenţiei deosebite pe care opinia publică o are faţă de abuzuri grosolane, în formă continuată, pe care acest înalt demnitar al statului român le face în ultima vreme şi, aţi văzut, culminând cu decesul unui poliţist aflat în coloana sa oficială, în opinia noastră, într-un mod ilegal", a anunţat viceliderul grupului senatorial al PNL, Octavian Motoc, în debutul şedinţei plenului Senatului.
Reamintim că ieri, liderii PNL au anunţat depunerea acestei moţiuni, precizând, de asemenea, că vor cere şi chemarea premierului în Parlament pentru lămurirea acestei speţe.
La rândul său, premierul Ponta a ripostat, acuzându-i pe liberali că profită politic de moartea lui Bogdan Gigină. Acelaşi premier Ponta a refuzat însă să răspundă la orice întrebări ale presei legate de circumstanţele concrete ale morţii poliţistului.