Planul lui Trump pentru petrolul venezuelean se loveşte de realitatea dură

Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump a anunţat că autorităţile interimare din Venezuela vor preda Statelor Unite până la 50 de milioane de barili de petrol, înainte de a declara ulterior că administraţia sa va controla vânzările de petrol ale Venezuelei „pe termen nelimitat”.

Criticând starea sectorului petrolier venezuelean, inclusiv faptul că ţara sud-americană extrage acum doar o fracţiune din ce producea anterior, Trump a declarat: „Vom trimite cele mai mari companii petroliere ale Statelor Unite — cele mai mari din lume — să investească miliarde de dolari, să repare infrastructura grav afectată, infrastructura petrolieră, şi să înceapă să facă bani pentru ţară.”

Deşi pare o mare oportunitate pentru companiile petroliere americane, este una pe care ar putea să o refuze, scrie ZeroHedge. De ce? Pentru că petrolul venezuelean, care deţine cele mai mari rezerve de ţiţei din lume, mai mari chiar decât Arabia Saudită şi Iran, este dificil de extras şi costisitor.

În plus, nu este clar dacă ar exista o schimbare reală în modul în care Venezuela şi industria sa petrolieră sunt conduse, ceea ce reprezintă un risc politic major pentru companiile care ar decide să revină şi să opereze acolo.

Fostul preşedinte Hugo Chavez a naţionalizat industria petrolieră în anii 1990, iar în 2007 a forţat Exxon şi ConocoPhillips să părăsească ţara, după ce companiile au refuzat noii termeni care ar fi oferit companiei de stat venezuelene PDVSA majoritatea în proiectele lor.

ConocoPhillips mai are de recuperat aproximativ 10 miliarde USD.

În prezent, doar Chevron este autorizată să opereze în Venezuela şi să exporte ţiţei către Statele Unite.

Potrivit Reuters, până când Caracas va avea un nou guvern capabil să câştige încrederea investitorilor şi băncilor internaţionale, companiile petroliere vor fi reticente să facă angajamente majore.

Când Trump s-a întâlnit cu executivi din sectorul petrolier vinerea trecută, CEO-ul Exxon, Darren Woods, a spus: „Am avut activele noastre confiscate acolo de două ori, şi vă puteţi imagina că revenirea pentru a treia oară ar necesita schimbări semnificative.”

Trump a declarat că guvernul SUA este pregătit să ofere garanţii de securitate, dar nu şi fonduri pentru proiectele petroliere.

Cât petrol are Venezuela?

Membru fondator al OPEC, Venezuela deţine mai multe rezerve de petrol decât orice alt membru al OPEC şi decât principalii exportatori din Golf, inclusiv Arabia Saudită, Irak, Emiratele Arabe Unite şi Iran.

Ţara ar deţine aproximativ 303 miliarde de barili în rezerve dovedite, adică aproximativ 17% din totalul mondial, şi de peste cinci ori mai mult decât cele 55 miliarde barili ale SUA.

Majoritatea se află în Beltul Orinoco — un teritoriu vast din estul Venezuelei, care se întinde pe aproximativ 600 km de la est la vest şi 70 km de la nord la sud, cu o suprafaţă de circa 55.314 km².

Beltul este împărţit în patru zone de explorare şi producţie: Boyaca, Junín, Ayacucho şi Carabobo.

Majoritatea operaţiunilor din Beltul Orinoco sunt controlate de PDVSA (Petroleos de Venezuela, SA), care se confruntă cu provocări precum infrastructura veche, subinvestiţia, gestionarea defectuoasă şi efectele sancţiunilor.

Astfel, Venezuela nu a reuşit să exploateze pe deplin vastele sale rezerve. Deşi odinioară exporta 3,5 milioane de barili pe zi, acest volum a scăzut la aproximativ 1 milion barili pe zi.

Investiţie necesară de 100 miliarde USD

Potrivit lui Francisco Monaldi, director pentru politici energetice în America Latină la Baker Institute for Public Policy, revenirea producţiei Venezuelei la nivelul din anii 1970 ar necesita o investiţie anuală de 10 miliarde USD de către marile companii americane de petrol pentru următorul deceniu, adică 100 miliarde USD în total.

Menţinerea producţiei actuale ar costa 53 miliarde USD în următorii 15 ani, conform estimărilor Rystad Energy. Creşterea peste 1,4 milioane barili pe zi ar necesita probabil alte 120 miliarde USD până în 2040.

Provocări la extracţie

Petrolul din Venezuela este un ţiţei extra‑greu, ceea ce înseamnă că este foarte vâscos şi dens, făcând extracţia mai dificilă şi mai costisitoare decât ţiţeiul convenţional. Aljazeera notează că producerea de petrol din această regiune necesită tehnici avansate, precum injectarea de abur şi amestecarea cu ţiţeiuri mai uşoare pentru a-l face comercializabil.

Datorită densităţii şi conţinutului de sulf, petrolul extra-greu se vinde de obicei cu discount faţă de ţiţeiul mai uşor.

Deşi rafinăriile de pe coasta Golfului SUA au fost proiectate să proceseze ţiţei greu precum cel venezuelean şi canadian, viabilitatea economică a produsului la preţuri scăzute ale petrolului este discutabilă.

Reuters precizează că costurile de break-even pentru principalele sortimente din Beltul Orinoco depăşesc deja 80 USD pe baril, potrivit estimărilor consultanţei Wood Mackenzie. Comparativ, petrolul greu produs în Canada are un cost mediu de break-even de aproximativ 55 USD/baril.

Aceasta înseamnă că la preţurile actuale ale petrolului, în jur de 60 USD/baril, petrolul venezuelean nu este economic.

De asemenea, poate exista o diferenţă semnificativă între producţia potenţială şi cea reală. Rezervele dovedite sunt definite ca având 90% probabilitate de a fi recuperate, în funcţie de ţiţeiul identificat şi de tehnologia existentă disponibilă pentru extracţie în condiţii comerciale viabile.

Estimările Venezuelei sunt autodeclarate, deci ar putea fi exagerate. În plus, potrivit unui alt articol Reuters, OPEC a declarat în 2011 rezervele dovedite ale Venezuelei ca fiind cele mai mari din lume, când petrolul era peste 100 USD/baril. Dar petrolul din Orinoco este plin de impurităţi, precum sulf şi nichel, făcând producţia costisitoare şi rafinarea dificilă.

„Preţul este, prin urmare, crucial pentru viabilitatea sa”.

De fapt, rezervele estimate ar putea rămâne teoretice dacă preţurile nu cresc, iar o estimare mai realistă a rezervelor de ţiţei din Venezuela este de 60 miliarde barili, conform Rystad Energy.

Concluzie

Preţurile petrolului trebuie să crească cu cel puţin 20 USD/baril pentru ca petrolul greu venezuelean să fie extras economic. Chiar dacă asta ar fi suficient pentru a atrage marile companii americane, acestea vor avea nevoie de garanţii de securitate din partea guvernului SUA, pentru ca proiectele lor să nu fie expropriate ca în trecut.

Riscul politic din Venezuela este extrem de ridicat în prezent, ceea ce face investiţiile străine extrem de dificile.

După cum a rezumat un comentator situaţia: „Lumea probabil nu are nevoie de mult mai mult petrol scump şi murdar. Visul unui val transformator de ţiţei venezuelean va rămâne probabil iluzoriu.”