Plângere penală pe numele lui Tudorel Toader. "Riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a ales cu o plângere penală pe numele său pe motiv că ar fi comis un abuz în serviciu.
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei),
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat, în cadrul unui comunicat de presă, că a depus la Parchetul General o plângere penală pe numele ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi de încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, fapte pentru care "riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare".

"În data de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanţilor FSANP la întrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuţiilor de reprezentare şi a mandatului acestora în vederea apărării şi promovării drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor de sindicat. Deşi, în perioada mai 2017-mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri şi mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader şi reprezentanţii FSANP, ministrul şi-a permis, încă o dată, să dezinformeze cu intenţie opinia publică şi mass-media invocând o aşa-zisă lipsă de calitate a organizaţiei sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetenţă şi subminarea sistemului penitenciar", arată sindicaliştii.

Drept urmare, până când organele competente se vor pronunţa în legătură cu plângerea penală pentru abuz în serviciu şi încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, organizaţia revine cu solicitarea că ministrul Tudorel Toader să fie demis din funcţie pentru incompetenţă şi pentru încercările repetate de a dezinforma opinia publică.

"Pentru conformitate, precizăm că Legea 62/2011 a dialogului social la art. 218 alin. 2 sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani infracţiunea de limitare a exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, iar art. 297 din Codul penal sancţionează infracţiunea de abuz în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani", a punctat federaţia.