Pivniceru: Alegerea procurorului general şi a şefului DNA aparţine ministrului; nu e concurs. Ce a cerut CE
alte articole
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a explicat joi comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, care este procedura de numire a şefului DNA şi a procurorului general al României. Explicaţiile au fost necesare în contextul în care Comisia Europeană a atras atenţia României să organizeze o procedură transparentă de numire a persoanelor pe cele două posturi şi a anunţat că va urmări cu atenţie dacă se respectă legea.
Pivniceru i-a spus lui Reding că numirile nu se vor face prin concurs, ci că ministrul este cel care va alege persoanele potrivite dintre cele înscrise pe o listă.
"S-a explicat care este substanţa textului, până la urmă alegerea procurorului general şi a procurorului-şef DNA aparţine ministrului, care va fi ajutat de o comisie de recomandare compusă din procurori de la Parchetul General şi procurori de la DNA, cu condiţia ca aceştia să fie în acelaşi timp şi formatori la Institutul Naţional al Magistraturii, un specialist în management tot de pe lista formatorilor de la Institutul Naţional al Magistraturii şi un psiholog, toată această comisie de recomandare concurând la ajutarea ministrului în a opera cea mai bună alegere, adică un profil al unei persoane, cel mai complet, cel mai avizat şi cu abilităţile necesare de a ocupa acest post. Asta a trebuit să explic, că procedura este cumva la limita între concurs, examen şi promovare, textul care s-a aplicat, de altminteri din 2005, fără a crea suspiciunile prezente este un text extrem de simplu, care spune că ministrul Justiţiei propune", a declarat Pivniceru, după întâlnirea cu Viviane Reding.
Ministrul promite o procedură transparentă
Ministrul a mai spus că procedura va fi una transparentă, aşa cum a cerut CE. "Or, dacă ministrul justiţiei propune, noi, în deschiderea faţă de Comisie am agreat ideea acestei transparenţe care, până la urmă, nu rămâne decât o propunere, indiferent de publicitatea şi de sprijinul acestei comisii, este competenţa exclusivă a ministrului de a opta pentru candidaturile propuse de acea comisie, deci nu putem identifica o propunere, o alegere, o responsabilitate a ministrului cu un examen, sau un concurs, sau un examen de promovare care desigur se desfăşoară în alţi parametri", a afirmat Pivniceru.
Ea a răspuns şi la criticile aduse de CE care a insistat că procedura de numire a şefului DNA şi a procurorului general trebuie să fie transparentă, afirmând că acestea se referă la nevoia de "de a se afişa candidaturile, de a se publica condiţiile, criteriile pe care trebuie să le realizeze, astfel încât şi cu sprijinul comisiei de recomandare ministrul să poată opera cea mai corectă şi responsabilă alegere".
Pivniceru a mai spus că a ţinut cont de recomandările CE, în sensul că s-a realizat o listă lungă şi una scurta a candidaţilor pentru cele două funcţii care o va ajuta să ia o decizie. Atenţia deosebită arătată de CE faţă de această problemă acum vine în contextul în ceea ce se întâmplă în România este monitorizat de oficialii europeni, după evenimentele din vară legate de suspendarea preşedintelui Băsescu şi organizarea referendumului pentru demiterea lui.
Criticile CE
Comisia Europeană a criticat procedurile de numire a şefului DNA şi a procurorului general din cauza lipsei de transparenţă, iar ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, i s-a atras atenţia în acest sens. Printre neregulile din procedurile de selecţie sunt neclarităţile referitoare la componenţa comisiei de selecţie, la criteriile de participare la selecţie sau la portofoliul candidaţilor.
În scrisoarea din 21 septembrie, Catherine Day, secretarul general al CE, precizează că pentru a evita orice neînţelegere, procedura de selecţie trebuie să fie transparentă şi publică, să includă interviuri, să fie stabilite criterii clare în cererea de candidaturi, precum şi implicare din partea conducerii Ministerului Public şi DNA.
"În adresa mea către dvs. din data de 11 septembrie, am expus modul în care trebuie înţeles raportul în lumina proiectului privind procedurile trimis de dvs. colegilor mei în data de 7 septembrie. Din păcate, aproape niciunul din aceste puncte nu s-au regăsit în procedurile publicate în această săptămână”, se arată în scrisoarea lui Catherine Day.
Kovesi, pe lista de candidaţi
Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, şi-a depus candidatura pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în locul lui Daniel Morar, al cărui mandat s-a încheiat. Ea a ales să facă acest pas, chiar dacă i s-a asigurat un post important, de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie. Numirea a fost făcută zilele trecute de Ministerul Afacerilor Europene, la scurt timp după ce Kovesi anunţase că nu exclude o candidatură la şefia DNA şi nici o eventuală funcţie ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare sau de activităţi anticorupţie.
Prim-ministrul Victor Ponta i-a cerut ministrului Pivniceru să nu se lase influenţată de "capcanele politice" în cazul propunerilor pentru noul procuror general al României şi noul şef al DNA. "Am rugat-o să nu se lase atrasă în capcane politice, tocmai din partea celor care nu ar trebui să facă politică. Ea are o discuţie foarte clară cu Comisia Europeană, are o lege foarte clară, să facă propunerile pentru noul procuror general şi noul şef la DNA. Nu este treaba Guvernului cine sunt aceşti oameni, treaba noastră este doar să ştim că s-a respectat legea, să ştim că două instituţii importante fundamentale ale statului sunt conduse de oameni numiţi conform procedurilor legale. Povestea asta cu interimatul care numeşte un alt interimat, care după aceea desemnează un interimat, începe să semene cu Oltchim-ul. Aş vrea şi sper ca doamna ministru când se întoarce (de la Bruxelles - n.r.) să trateze foarte serios această situaţie", a declarat Victor Ponta.