Pilot american doborât a văzut drone iraniene zburând în formaţie de "meduză": "O adevărată porcărie extraterestră"

Bombardierul american F-15E Strike Eagle. (Captură Foto)
Redacţia
25.06.2026
Bombardierul american F-15E Strike Eagle. (Captură Foto)
Redacţia
25.06.2026

Un pilot de vânătoare american salvat de trupele de comando după ce a fost doborât de Iran în aprilie a descris modul în care dronele iraniene l-au înconjurat în ceea ce părea a fi o formaţie de „meduză” înainte de a se catapulta din avion, potrivit unui raport.

Forţele iraniene au deschis focul asupra avionului F-15E Strike Eagle, în valoare de 31 de milioane de dolari, pe 3 aprilie, declanşând o operaţiune de căutare de amploare pentru ofiţerul responsabil cu sistemele de armament, care a rezistat în munţi timp de câteva ore înainte de salvarea sa dramatică.

În timpul unei discuţii cu oficialii serviciilor de informaţii, pilotul a descris cum a văzut o formaţie unitară şi copleşitoare de drone care semăna cu o meduză, au declarat surse familiarizate cu subiectul pentru CNN într-un raport publicat marţi.

„Mai multe drone interconectate şi mişcându-se ca un tot unitar, cu drone mai mici sub cele mai mari, ca nişte picioare. Chiar că pare ceva de extratereştri”, a declarat pentru agenţie una dintre cele patru surse familiarizate cu mărturia pilotului, potrivit Independent.

Manevra sugerează o evoluţie surprinzătoare a capacităţii Iranului de a utiliza drone în masă pe câmpul de luptă.

Cauza doborârii avionului F-15 – prima dată când un avion american a fost doborât deasupra Iranului în timpul conflictului – este încă în curs de investigare. Două dintre surse au declarat că este posibil ca formaţia de drone „meduză” să fi permis Iranului să doboare avionul de vânătoare adaptat tuturor condiţiilor meteorologice.

Comandamentul militar comun iranian „Khatam al-Anbiya” a declarat în ziua incidentului că a utilizat un nou sistem de apărare aeriană care a vizat un avion de vânătoare american, trei drone şi două rachete de croazieră.

„Inamicul trebuie să ştie că ne bazăm pe noi sisteme de apărare aeriană construite de tinerii, pricepuţii şi mândrii oameni ai acestei ţări, pe care le dezvăluim unul câte unul pe câmpul de luptă”, a declarat un purtător de cuvânt la momentul respectiv.

Pilotul s-a catapultat în siguranţă şi a fost salvat în aceeaşi zi de două elicoptere militare, în ciuda faptului că unul dintre elicoptere a fost ţinta unor focuri de armă uşoară, potrivit CBS, care citează oficiali americani.

Oficialii serviciilor de informaţii care l-au interogat ulterior pe pilot nu au ajuns la un consens cu privire la capacitatea acestuia de a-şi aminti clar incidentul, acesta suferind o comoţie cerebrală în urma prăbuşirii.

După recuperarea pilotului, armata americană a lansat o misiune de salvare pe mai multe fronturi pentru a-l aduce înapoi pe ofiţerul dispărut, despre care oficialii americani au afirmat că era blocat în Iran, având la dispoziţie doar un pistol pentru a se apăra.

Potrivit CBS, CIA ar fi derulat o campanie de dezinformare, răspândind informaţii false potrivit cărora aviatorul fusese deja găsit şi recuperat.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat două zile mai târziu că al doilea aviator fusese recuperat şi era „teafăr şi nevătămat”. El a declarat că acesta suferise leziuni, dar era „în regulă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos