Pilonul 2 de Pensii şi Revoluţia Fiscală. Ciucu: "Există două scenarii, unul prost şi altul dezastruos"
alte articole
Reducerea contribuţiilor la Pilonul II de pensii, impusă prin "contrareforma" fiscală legiferată ieri de Guvernul PSD-ALDE, va duce la o scădere semnificativă a pensiilor românilor, susţine liberalul Ciprian Ciuciu, potrivit căruia există două scenarii legate de acest pilon.
Potrivit lui Ciucu, unul dintre scenarii este prost iar altul... dezastruos.
"Haideţi să începem cu cel prost, care nu este dezastruos. Este acesta pe care-l trăim astăzi. Adică s-a scăzut nivelul contribuţiei, ceea ce va aduce ca omul, după ce a contribuit 40 de ani până iese la pensie, să nu mai primească 11 milioane, ci să primească doar 7 milioane 500. Adică, în loc de 1100 de lei va primi doar 750 de lei din Pilonul doi. Sunt calcule frumos făcute pe metodologia OECD.
Ce se întâmplă? Pilonul 2 dă randament mai bun dacă contribuţia este mai mare. Este administrat mult mai bine. Contribuţia mai mică îl afectează în esenţa lui, în credibilitate. Dar spun că este scenariul prost pentru că el poate fi îndreptat. Dacă, Doamne-ajută, pică PSD-ul cumva, că-l scoate Strada afară sau altfel, sau peste trei ani pică PSD-ul şi nu va mai avea guvernarea, în timp noi vom încerca să recuperăm şi să mărim iar contribuţiile către Pilonul 2 ca să-l facem iar sustenabil şi de încredere. De aceea zic că nu este un scenariu dezastruos", a declarat Ciucu, pentru Epoch Times, la finele celei de a 33-a ediţii a Rezistenţa 360.
Pe de altă parte, scenariul dezastruos ar fi distrugerea Pilonului 2 înainte ca PSD să plece/cadă de la Guvernare, caz în care ne va aştepta "o nebunie totală."
"Scenariul dezastruos însă ar fi dacă până atunci, dacă până opoziţia actuală va veni la putere, Pilonul 2 va fi distrus. De ce? Pentru că va fi pe moment o petrecere, toată lumea va da petrecere, şi va avea bani de cheltuit. Şi o să corijeze nişte deficite cu bani pe care i-ai adunat în urma unei reforme importante structurale timp de 10 ani, o să ai bani de orice. Bani pentru firmele proprii, bani pentru te miri ce, pentru ajutoarele sociale, trei luni, patru luni, cinci luni o să fie o distracţie totală, ca atunci când spargi puşculiţa.
Dar prin acest scenariu au mai trecut şi alţii. Polonia şi Ungaria au mai trecut prin acest scenariu, s-au distrat 3 - 4 luni şi până la urmă au ajuns la o stare anterioară reformei iniţiate. Şi acum le pare foarte rău şi plâng după banii aceia. Mai mult, va fi afectată piaţa financiară, va fi afectată bursa. Sistemul de pensii pilonul 2 este unul dintre cei care finanţează cheltuielile guvernului prin cumpărarea de titluri de stat. Inflaţia, .... va scădea pentru că inflaţia va creşte pentru că va fi inundată piaţa de bani. E o nebunie. Scenariul dezastruos este o nebunie totală şi eu într-un fel m-aş mulţumi şi cu acest scenariu negativ, prost, în care ei doar au scăzut contribuţia de la 5,1 la 3,75%, în speranţa că Partidul Naţional Liberal sau viitoarea putere care acum înseamnă opoziţie, va reuşi să se ducă spre ceea ce s-a programat iniţial. Adică un 6%, dar vă zic sincer, noi ne-am dori chiar şi un 8%", a declarat Ciucu.
Reamintim că în mediul online s-a vorbit mult despre o posibilă naţionalizare a Pilonului II de Pensii, mai ales după ce ministrul de Finanţe anunţa, la finele lui iunie, că acesta va dispărea până la finalul acestui an. Declaraţiile sale au fost rapid infirmate de Liviu Dragnea. Temerea că acest lucru se va întâmpla totuşi încă persistă, fiind accentuată de decizia Guvernului de a reduce contribuţiile de la 5,1% la 3,75%.