Peste 5.000 de angajaţi CFR ies joi în stradă. Li se alătură sindicalişti de la TAROM
Feroviarii se pregătesc de grevă generală dacă la rectificarea bugetară din 31 iulie CFR Călători nu recuperează din subvenţii.
Peste 5.000 de sindicalişti CFR vor protesta joi, în Capitală. Vor face un miting în faţa ministerului Transporturilor şi un marş spre Piaţa Victoriei şi înapoi.
Dacă după rectificarea bugetară de pe 31 iulie CFR Călători nu va primi o parte din banii pe care îi are de recuperat, adică subvenţiile pentru călători, se va opri activitatea în toată reţeaua feroviară, a declarat, miercuri, Agenţiei de presă r/News preşedintele Federaţiei Sindicale Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.
“A fost pichetarea de la Ministerul Finanţelor, urmează mitingul de joi, de la Ministerul Transporturilor şi apoi aşteptăm promisiunile că pe 31 este o rectificare de buget în care CFR Călători îşi va primi o parte din banii pe care îi are de primit pentru 2012. Dacă nu se dau banii datoraţi, cu siguranţă vor avea loc întreruperi de activitate la întreaga reţea feroviară. Activitatea o opreşte sindicatul Mişcare Comercial. Semnalele sunt la noi în mână. Aveţi cuvântul meu de onoare că întrerupem lucrul”, a declarat Gheorghe Frăţică.
Oamenii sunt nemulţumiţi şi de reducerile salariale, dar şi de faptul că Ministrul Transporturilor nu a făcut plăţile către CRF.
“Cerem stabilitate. Ei nu mai au încredere în cei care au guvernat. În infrastructură nu s-a întâmplat nimic de un an şi jumătate. Aveam alocate 850 de milioane de lei pe mentenanţă şi s-au tras aproape 300 de milioane de acolo. Au fost 150 de milioane de lei pe investiţii şi s-au consumat 37 de mii de lei. La CFR Călători subvenţia e mai mică în 2013 cu aproape 40% faţă de 2011. CFR Călători nu a intrat în posesia unui leu de la Ministerul Transporturilor. Oameni au fost transportaţi, dar noi nu ne-am primit banii”, a explicat Frăţică.
Sindicaliştii CFR sunt nemulţumiţi şi de felul în care s-a făcut privatizarea CFR Marfă.
“Privatizarea CFR Marfă a fost făcută fără transparenţă. Noi nu ştim ce a fost acolo. Se încearcă acum concedieri şi reducerea programului cu 4 zile pe lună. Păi cine îşi mai permite să ia 4 zile pe lună de la salariaţii de la Marfă? Asta înseamnă reducerea salariului cu 20%. Noi am tot adus la cunoştinţă şi văd că nu s-a luat nicio măsură”, a explicat liderul de sindicat.
La mitingul ceferiştilor vor participa şi câteva zeci de angajaţi ai TAROM, nemulţumiţi şi ei de schimbările care se petrec în companie, anunţă liderul lor de sindicat Aurel Cordov.
Sindicaliştii au primit autorizaţie pentru miting şi marş între orele 9 şi 13. Mitingul începe la ora 9.00, în faţa ministerului Transporturilor, după ora zece pornesc în marş spre Guvern şi se întorc pentru încă o oră de protest, până la 13.00, în faţa ministerului Transporturilor.