Peste 19.000 de societăţi cu capital german, active în România
Circa 19.434 societăţi cu capital german sunt active în România, acestea având o contribuţie totală la capitalul social de 3,96 miliarde euro, potrivit Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit vineri, la Bucureşti, cu ambasadorul R.F. Germania, E.S. Andreas von Mettenheim.
"Germania continuă să fie primul partener comercial al ţării noastre (cu care se desfăşoară peste 18% din totalul schimburilor externe) şi al treilea investitor în economia românească (după Olanda şi Austria). În România sunt active circa 19.434 societăţi cu capital german, cu o contribuţie totală la capitalul social de 3,96 miliarde euro. În acelaşi cadru, au fost aduse în discuţie căi şi metode pentru crearea unui mediu de afaceri prietenos cu efecte de multiplicare pozitivă în economie, în special, ţinând cont de contribuţia determinantă a firmelor germane active în România", se arată în comunicatul transmis vineri de Ministerul Economiei.
Un alt subiect aflat pe agenda discuţiilor a fost organizarea, în curând, a celei de a IX-a sesiuni a Consiliului de Cooperare Economică Româno-German.