Perspectiva independenţei Cataloniei este privită fără entuziasm în Europa (FT)

Perspectiva independenţei regiunii autonome Catalonia din Spania nu suscită entuziasm în Europa. Există ţări ca Belgia, Cipru, Italia, România, Slovacia şi Marea Britanie, în care mişcările separatiste ale unor minorităţi naţionale s-ar putea inspira din secesiunea catalană. In extremis, însă, UE nu ar avea de ales decât să respecte un proces de independenţă care a ţinut seama cu scrupulozitate de legislaţia internaţională. UE nu a fost mulţumită de dezmembrarea Cehoslovaciei în 1993, dar a acceptat-o, scrie Financial Times (FT) într-un articol care explică pe bază de întrebări şi răspunsuri actuala presiune a Cataloniei pentru suveranitate.

În prezent, relevă semnatarul articolului, editorialistul pe probleme ale Europei, Tony Barber, dezmembrarea Spaniei ca stat pare puţin probabilă, dar presiunile pro-independenţă evoluează rapid în Catalonia, cea mai puternică dintre cele 17 regiuni autonome din Spania. În opinia sa, este cel mai serios test asupra sistemului spaniol descentralizat de guvernare de la revenirea ţării la democraţie la sfârşitul anilor 1970, după dictatura lui Franco.

Într-o anumită privinţă, criza economică din Spania alimentează starea de spirit separatistă din Catalonia. Ea îi determină pe catalani să pună problemele lor economice pe seama unui sistem naţional care, în opinia lor, îi obligă să aducă o contribuţie disproporţionată în raport cu restul Spaniei. În altă privinţă, criza întăreşte mâna guvernului central de la Madrid. Catalonia a solicitat 5 miliarde de euro asistenţă de lichiditate dintr-un fond guvernamental pentru regiunile afectate de datorii. În mod previzibil, Madridul vrea, în schimb, să-i vadă pe catalani că exercită o autoconstrângere privind problema independenţei.

Ce anume doresc liderii politici şi de afaceri din Catalonia şi opinia publică? Potrivit semnatarului articolului, Artur Mas, preşedintele Cataloniei, şi partidul său de centru-dreapta aflat la guvernare, ''Convergencia i Unió'', nu reprezintă o mişcare în mod explicit pro-independenţă. Obiectivul lor principal pe termen scurt este de a avea mai mult control asupra taxelor colectate în Catalonia, un obiectiv cu care simpatizează oamenii de afaceri catalani. Dar Mas şi partidul său nu au ţinut pasul în ultimele luni cu radicalizarea unor sectoare largi ale opiniei publice şi, în consecinţă, au început să-şi înăsprească poziţia. O rezoluţie care urmează să fie dezbătută de Parlamentul din Catalonia sugerează că 'a aranja Spania şi Catalonia împreună' este 'o cale fără direcţie'.

În ceea ce priveşte momentul în care s-a născut ideea de independenţă catalană, potrivit lui Barber, Catalonia are o tradiţie ''mândră'' de autoguvernare datând din Evul Mediu. Revolta catalană împotriva suzeranităţii spaniole, în 1640, şi războiul ulterior, soldat cu înfrângerea Cataloniei, reverberează până astăzi. Mai recent, un moment decisiv a existat în 2010, când Curtea Constituţională a Spaniei a respins în mare măsură un nou statut de autonomie pentru Catalonia aprobat de Parlamentul naţional în 2006. Statutul a fost favorizat de guvernul socialist al Spaniei din acea vreme, dar i s-a opus ''Partido Popular'' (PP), de centru-dreapta, care deţine acum puterea la Madrid.

Legat de cât de departe se extinde criza regionalismului din Spania dincolo de Catalonia, autorul articolului relevă că în timpurile moderne, naţionalismul basc violent a afectat Spania încă de la reinstituirea democraţiei. Alegerile regionale din Ţara Bascilor, din 21 octombrie, ar putea consolida forţele naţionaliste, dar nu există un sprijin larg public pentru secesiune de maniera în care se afirmă în Catalonia. Bascii se bucură deja de o autonomie extinsă în materie fiscală.

În ceea ce priveşte celelalte regiuni, tot la 21 octombrie va avea loc un scrutin în regiunea nord-vestică Galicia, dar atenţia se va focaliza asupra a cât de bine se va descurca PP. Premierul spaniol Mariano Rajoy este galician. În linii mari, criza regională este o criză a finanţelor publice fragile şi a recesiunii economice, cauzată în principal de colapsul construcţiilor şi bulei imobiliare precum şi de băncile cu legături strânse nesănătoase cu interese politice regionale.

Catalonia ar putea deveni un stat independent, este de părere Tony Barber, dar nu va avea o evoluţie fără asperităţi. Catalanii au un simţ foarte dezvoltat al identităţii naţionale. Chiar mulţi catalani din a doua generaţie - copii de vorbitori de spaniolă care s-au mutat în Catalonia din alte părţi ale Spaniei din 1960 încoace - sunt atraşi de perspectiva independenţei. Dar economia Cataloniei s-a confruntat cu dificultăţi în ultimii ani: venitul pe cap de locuitor disponibil şi productivitatea muncii au crescut mai lent decât media spaniolă.

Ce cred forţele armate spaniole despre această situaţie? Barber aminteşte că ele au rămas în cazărmi de la lovitura de stat eşuată din 1981, dar din punct de vedere istoric s-au văzut garantul ultim al unităţii statului spaniol. O perspectivă serioasă a secesiunii catalane va fi faptul că le-ar putea atrage în arena politică.