Pericolele de care a scăpat R.Moldova la Berlin

Directorul IDIS Viitorul a observat că cedările cerute din partea Chişinăului pe segmentele de interes pentru Tiraspol (numerele, diplomele eliberate de universităţi, garanţiile de implementare a fostelor acorduri), asupra cărora au făcut mai multe presiuni decât de obicei Rusia, UE, OSCE şi care păreau să convină până la un punct chiar şi Statelor Unite, nu s-au produs.

În opinia sa, Rusia intenţiona să oblige R.Moldova prin adoptarea acestui document să recunoască un fel de „egalitate juridică a părţilor”, recunoscută astfel şi de către mediatorii şi observatorii formatului „5+2” în mod explicit, ceea ce nu ar corespunde obiectivului de reintegrare teritorială a R. Moldova, conform normelor constituţionale. Art. 2 al acestui document propus de ruşi ar fi obligat părţile semnatare (R. Moldova şi Transnistria) ca, într-o perioadă de trei luni din momentul semnării, să adopte o serie de acte normativ-juridice şi legislative, care să asigure îndeplinirea totală a tuturor obligaţiilor asumate (anterior) de către părţi, fără alte condiţii suplimentare.

Munteanu consideră că semnarea acestui Acord ar fi legat R. Moldova de obligaţii aflate în conflict cu Constituţia sa şi cu prevederile Legii nr.173 din 22 iulie 2005, o cedare inutilă şi gravă, fără a obţine din partea Tiraspolului nimic echivalent precum lichidarea armatei şi eliberarea deţinuţilor politici din temniţele sale.

”Negociatorii de la Chişinău sunt aproape de a comite aceeaşi greşeală pe care a comis-o anterior şi ex-preşedintele V. Voronin, acceptând să se întâlnească, în martie 2009, la Barvikha, cu liderul separatist Igor Smirnov, în prezenţa lui D. Medvedev, semnând o Declaraţie de susţinere a rolului stabilizator al operaţiei de pacificare existente şi pe care părţile ar accepta s-o transforme într-o misiune de garantare a păcii sub egida OSCE, după atingerea unei reglementări comprehensive a conflictului din Transnistria”, a explicat expertul.

Directorul IDIS Viitorul a reamintit în interviul acordat publicaţiei Ziarul Naţional.md că în 2009 Declaraţia trilaterală de la Barvikha submina integritatea şi suveranitatea R.Moldova, acceptând o prezenţă continuă a militarilor ruşi, adică renunţarea formală la cererea de evacuare a militarilor ruşi şi la transformarea misiunii de pacificare într-o operaţie internaţională cu caracter civil.

Pe de altă parte, Igor Munteanu a mai subliniat că actualul context preelectoral din R. Moldova, dar şi alegerile din regiunea secesionistă autoproclamată nu sunt favorabile unor negocieri politice serioase, iar serviciile pe care le-ar putea promite Moscova unor decidenţi de la Chişinău s-ar putea transforma în mari dezavantaje pe termen mediu.

”Această situaţie creează riscuri acute de securitate în R. Moldova şi contravine flagrant obligaţiilor Rusiei conform Declaraţiei OSCE de la Istanbul din 1999 şi care nu poate fi un mediator credibil, cu pistolul pe masă. Modelul de patron-client prin care Moscova a controlat orice mişcare la Tiraspol a stimulat din partea acestuia mult aplomb militarist (ca şi cel din 9 mai curent), dar care nu mai poate fi unul durabil în condiţiile colapsului economic din Transnistria şi ale situaţiei disperate în care se regăsesc astăzi oamenii simpli şi businessul din regiune, a precizat el.

Întrebat de poziţia Chişinăului în problema transnistreană, Munteanu a subliniat că acesta are ”grave carenţe de abordare strategică a conflictului îngheţat, care se explică prin lipsă de capacităţi, resurse alocate în mod haotic altor iniţiative risipitoare”. În opinia sa, nu există nicio strategie de reintegrare, iar bugetul alocat pentru aceasta este insuficient. Reintegrarea regiunii separatiste în spaţiul constituţional şi economic al R. Moldova este întârziată deliberat şi se adaugă la lipsa de reforme şi crizele politice din ultimii ani.

”Din Berlin, acceptarea unor numere de înmatriculare transnistrene, recunoaşterea unor diplome emise de universităţi transnistrene sunt doar paşi succesivi în lipsa unui proiect alternativ pentru care R. Moldova nu are, în acest moment, suficientă atracţie şi putere. Misiunea OSCE îşi doreşte să obţină cel puţin anumite semne de mişcare în negocieri, indiferent spre ce destinaţie. Nu contează că regimul separatist se scufundă în colaps economic, că nimic nu mai poate fi viabil şi stabil în această zonă, fără Rusia. Rămâne ca alţi decidenţi să convingă decidenţii unor cancelarii occidentale de contrariul”, a concluzionat analistul pentru Ziarul Naţional.