Pentru cazul în care Băsescu şi Ponta nu se înţeleg, CCR tranşează azi problema reprezentării României la Consiliul European

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri neconstituţionalitatea Legii de cooperare între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care prevede ca, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, Legislativul stabileşte cine merge la Consiliul European.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta (DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
26.09.2012

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri neconstituţionalitatea Legii de cooperare între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care prevede ca, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, Legislativul stabileşte cine merge la Consiliul European.

Totodată, reamintim că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene a fost formulată de 26 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

în luna iunie, plenul Senatului a adoptat legea privind cooperarea între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabileşte cine merge la Consiliul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu ajung la un acord.

Astfel, potrivit modificărilor aduse în comisiile reunite, conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau premierul.

De asemenea, stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României şi instituţia prezidenţială, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii.

Pentru situaţia în care acordul privind participare la Consiliul European nu se realizează în termen, proiectul prevede că Parlamentul îl desemnează în şedinţa comună a celor două Camere pe conducătorul delegaţiei României la respectiva reuniune a Consiliului European.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor