Pe Litoral vor fi organizate mai multe evenimente pentru vacanţa de 1 mai

Pentru cei peste 30.000 de turişti care sunt aşteptaţi să-şi petreacă pe Litoral vacanţa de 1 mai vor fi pregătite mai multe evenimente, a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin.
Litoralul românesc, Costineşti la sfârşit de sezon (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
11.03.2013

Pentru cei peste 30.000 de turişti care sunt aşteptaţi să-şi petreacă pe Litoral vacanţa de 1 mai vor fi pregătite mai multe evenimente, a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin.

"Pentru 1 mai am pregătit foarte multe evenimente care se vor derula în fiecare zi până la finalizarea minivacanţei care a devenit maxi-vacanţă prin decizia Guvernului de a uni 1 mai cu Paştele. Astfel, până pe 7 mai avem ocazia să oferim tuturor turiştilor care aleg litoralul românesc surprize, spectacole, parade de maşini, parade de motociclete, concerte, evenimente în fiecare club de noapte. Primăria Mangalia anunţă evenimente atractive pentru staţiunile din sud, inclusiv un eveniment care se cheamă Patimile lui Hristos cu ocazia Paştelui. Slujbele de Paşte vor avea loc pe plajă atât în staţiunea Mamaia, în dreptul Cazinoului, cât şi pe plaja din Mangalia. De asemenea, deschiderea sezonului o vom face cu tur-operatori din Emiratele Arabe Unite şi presa din Emirate pentru a le prezenta ce înseamnă staţiunea Mamaia", a declarat Corina Martin.

Operatorii din turism şi-au propus să depăşească recordul de anul trecut, de 30.000 de turişti în timpul vacanţei de 1 mai, mai ales că cea de anul acesta este semnificativ mai lungă, între 1 şi 6 mai.

"Nu ne-am bătut niciodată de 1 mai cu litoralul bulgăresc, de Paşte ne-am bătut şi întotdeauna litoralul bulgăresc câştiga pentru că de Paşte dacă nu rămânem în România ne dorim o destinaţie externă, iar cea mai accesibilă este Bulgaria. De 1 mai litoralul românesc şi-a luat revanşa. Pot să dau şi o comparaţie, în general aveam 20.000-30.000 de turişti la noi pe litoral de 1 mai faţă de 5.000-6.000 în Bulgaria. În acest an, având în vedere că Paştele este legat în aceeaşi săptămână cu 1 mai ne aşteptăm la un număr şi mai mic de turişti în Bulgaria şi un număr şi mai mare pe litoralul românesc", a precizat Corina Martin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor