Pe 3 mai preşedintele Moldovei va e efectua o vizită oficială în România
alte articole
Săptămâna viitoare, preşedintele ţării, Nicolae Timofti, va pleca într-o nouă vizită oficială peste hotarele Moldovei. Deci, potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, pe data de 3 mai, şeful statului va vizita România, la invitaţia omologului său român, Traian Băsescu.
Preşedintele Moldovei va fi însoţit în deplasare de ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, vice-ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Popov şi de vice-ministrul Economiei Octavian Calmâc.
În ţara vecină, Nicolae Timofti va avea întrevederi cu şeful statului român, Traian Băsescu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cu preşedintele Senatului, Vasile Blaga, şi cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
Precizăm că, este pentru prima dată când Nicolae Timofti vizitează România în calitate de preşedinte al Republicii Moldova, dar este a doua vizită peste hotarele ţării, după ce a revenit de la Bruxelles, unde a efectuat o vizită de două zile.