Rezultatele vizitei Preşedintelui Moldovei la Bruxelles
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a efectuat o vizită oficială la Bruxelles, prima peste hotare după învestirea sa în funcţie. Oficialul moldovean a fost primit călduros. Mai mult, oficialii europeni au manifestat un interes sporit faţă de Republica Moldova, care este recunoscută drept lider în Parteneriatul Estic. Despre acest lucru a anunţat şeful statului în cadrul unui briefing, susţinut la întoarcerea de la Bruxelles.
"Am fost primiţi bine şi am aflat că suntem recunoscuţi drept lideri în Parteneriatul Estic. Convorbirile au decurs chiar peste program, care ştim că este respectat strict. Dar s-a manifestat interes şi i-am convins că noi într-adevăr suntem pe calea de a realiza programul nostru în vederea integrării europene şi eu sunt sigur că ei sunt predispuşi să ne susţină", a precizat Nicolae Timofti.
Cu referire la Legea Antidiscriminare, adoptarea căreia este o condiţie ca Republica Moldova să obţină regimul liberalizat de vize, Nicolae Timofti a explicat că "Legea se află în proces de dezbatere ca să fie votată şi să fim acceptaţi în familia europeană. Eu nu particip la votare, dar am încredere în parlamentari, care au responsabilitate faţă de interesele acestei ţări".
Totodată, Nicolae Timofti şi-a exprimat speranţa că parlamentarii vor găsi soluţii pentru adoptarea pachetului necesar de legi care ar permite Moldovei să treacă la următoarea etapă a Planului de acţiuni privind regimul liberalizat de vize.
Precizăm că în cadrul vizitei la Bruxelles, Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut o întrevedere cu mai mulţi oficiali europeni şi cu comunitatea moldovenilor din Belgia.
În timpul întrevederii cu şeful Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, la sediul instituţiei de la Bruxelles, Nicolae Timofti a discutat despre reformele implementate de ţara noastră şi l-a invitat pe oficialul european să viziteze Republica Moldova.
La rândul său, José Manuel Durao Barroso l-a felicitat pe Nicolae Timofti cu ocazia alegerii sale în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi i-a mulţumit că a ales ca primă destinaţie peste hotare capitala Uniunii Europene, Bruxelles.
Barroso consideră că vizita preşedintelui Timofti la Bruxelles este o confirmare a alinierii Republicii Moldova la cursul de integrare europeană.
În acest context, liderul moldovean a spus că Moldova este un partener sigur al Uniunii Europene, iar reformele sunt implementate aşa cum s-a stabilit anterior.
Iar oficialul european a menţionat că în prezent se pregăteşte o nouă foaie de parcurs pentru Republica Moldova, înainte de summit-ul Parteneriatului Estic din Lituania.
În cadrul întrevederii cu comunitatea moldovenilor din Belgia, care s-a desfăşurat la Ambasada Republici Moldova din Bruxelles, preşedintele Timofti i-a informat pe moldovenii din Belgia despre recentele sale activităţi în calitate de şef al statului şi despre ultimele evoluţii politice şi sociale din ţară.
Şeful statului i-a asigurat pe cetăţenii moldoveni stabiliţi în Belgia că va depune toate eforturile pentru că situaţia economică din Republica Moldova să devină într-un viitor apropiat favorabilă întoarcerii în ţară a cetăţenilor noştri plecaţi la muncă peste hotare.
Mai mult, Preşedintele Timofti a răspuns întrebărilor venite din partea cetăţenilor moldoveni stabiliţi în Belgia.
Precizăm că vizita oficiala de la Bruxelles a avut loc pe 26 şi 27 aprilie.