PDL depune marţi o moţiune privind privatizarea CFR Marfă
alte articole
Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, a anunţat că PDL va depune marţi la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe tema privatizării CFR Marfă, documentul intitulându-se "Cronica unei alte privatizări eşuate", relatează Agerpres.
"Sperăm ca în urma acestei moţiuni să primim răspunsul la cel puţin trei întrebări: ce se va întâmpla cu cei 11.000 de angajaţi de la CFR Marfă?; cine îşi asumă responsabilitatea pentru hotărârea de guvern care a dus la eşuarea acestei privatizări?; şi când va fi reluat procesul de privatizare? Se impune şi o demisie, cel puţin de onoare, în acest caz ", a afirmat Săftoiu, într-o conferinţă de presă.
Purtătorul de cuvânt al PDL a arătat că Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, ar trebui să demisioneze.
Adriana Săftoiu a reamintit poziţia FMI privind privatizarea CFR Marfă ca fiind "o mare dezamăgire ce marchează un regres şi afectează România în relaţiile cu investitorii".
Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor a afirmat că printre semnatarii moţiunii simple s-ar putea afla şi deputaţi PP-DD.