Pavel Voicu: Ex-ministrul Apărării Eugen Sturza i-a dăruit un pistol lui Plahotniuc

De la proclamarea independenţei R. Moldova până în iunie 2019, prin ordine ale miniştrilor, Ministerul Apărării a dăruit 77 de arme unor persoane „pentru diferite merite faţă de ţară”, afirmă Pavel Voicu.
Pavel Voicu, ministru al Apărării al R. Moldova (facebook.com/P. Voicu)
Ştefan Sârbu
16.08.2019

Noul ministru al Apărării, Pavel Voicu a informat că în perioada fostei guvernări democrate, liderul de atunci al PDM, Vlad Plahotniuc, ”umbla prin cazărmi ca la el acasă” şi era întâmpinat cu onoruri militare.

Mai mult, Voicu, citat de DW.com a menţionat că Plahotniuc a primit în dar un pistol de marca ”TT” de la Ministerul Apărării, în baza unui ordin semnat de ex-ministrul Eugen Sturza, care s-a aflat în funcţie din octombrie 2017 până în iunie 2019.

Pavel Voicu a ţinut să sublinieze că de la proclamarea independenţei Republicii Moldova până în iunie 2019, prin ordine ale miniştrilor, Ministerul Apărării a dăruit 77 de arme unor persoane ”pentru diferite merite faţă de ţară”. Până în 2015, au fost dăruite doar 20 de arme. Din 2015 până în iunie 2019, au fost dăruite însă 57 de arme, inclusiv câte 2-3 arme la o singură persoană.

În replică, Eugen Sturza şi-a scos în evidenţă toate succesele sugerând lui Pavel Voicu să ducă până la capăt „proiectele ambiţioase iniţiate în perioada mandatului meu” totodată specificând că ministrul Apărării „s-a cam lăsat dus de val şi s-a încurcat în declaraţii populiste şi cu informaţii învechite...”

„Niciodată nu mi-am dat personal vreo armă. Subiectele „fierbinţi” făcute publice astăzi au fost reflectate şi anterior de presa de investigaţie, cât şi de mine personal cu diferite ocazii. Informaţia a fost trimisă deja la Procuratură, iar cei care se fac vinovaţi de orice ilegalitate, să răspundă în faţa legii”, a concluzionat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor