Patru premieri tehnocraţi, un singur câştigător: PSD. Cristian Preda, despre un paradox al politicii postdecembriste

În perspectiva învestirii guvernului condus de Luca Niculescu, profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda face o incursiune în istoria politică a României postdecembriste, trecând în revistă cele patru situaţii în care conducerea Executivului a fost încredinţată unui tehnocrat.

Analiza sa evidenţiază atât împrejurările politice care au dus la aceste numiri, cât şi un element comun: PSD sau formaţiunile din care acesta provine au fost principalii beneficiari ai alegerilor organizate după încheierea mandatelor celor patru premieri.

Într-o analiză publicată în contextul în care guvernul Luca Niculescu ar urma să fie supus marţi votului de învestitură, Cristian Preda aminteşte că Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Dacian Cioloş au ajuns la conducerea Executivului în perioade marcate de crize politice.

Redăm integral observaţiile profesorului de ştiinţe politice:

Mâine, va fi învestit un nou guvern condus de un tehnocrat. Nu e primul executiv de acest fel. Au mai fost patru. Merită, cred, să ne aducem aminte cum s-a ajuns la ele şi ce efecte politice au avut.

Primul tehnocrat a fost Theodor Stolojan. S-a apelat la el într-un moment de gravă criză politică. Era vorba despre mineriada din septembrie 1991, a patra la număr şi care a avut drept consecinţă răsturnarea guvernului Român. Stolojan fusese ministru de finanţe între iunie 1990 şi aprilie 1991 în cabinetul celui dat jos. Nu avea afiliere la FSN sau la vreun alt partid. Adunase, însă, experienţă profesională la ministerul de Finanţe, între 1972 şi 1989. Trebuia să rămână în funcţie şase luni, ca să fie încheiat procesul de adoptare a Constituţiei şi ca să se facă alegeri în baza ei, dar cum acestea au fost amânate, din primăvara în toamna lui 1991, a avut un mandat de 13 luni şi 2 zile.

Tot tehnocrat, în principiu, ar fi putut să fie şi succesorul lui Stolojan, Nicolae Văcăroiu, care a venit la guvern, în 1992, de la Comitetul de Stat al Planificării, nu de la Finanţe. Cum a intrat, însă, repede în formaţiunea patronată de Iliescu, nimeni nu l-a aşezat în această categorie. Aşa că abia în decembrie 1999 a mai fost numit cineva cu această carte de vizită: e vorba despre Mugur Isărescu, ce fusese până atunci – şi ce urma să fie şi după ce a plecat de la Palatul Victoria – guvernator al BNR.

Ca şi Stolojan, Isărescu a fost solicitat să preia postul de premier în plin scandal politic, produs de demiterea premierului Radu Vasile de către preşedinte. Pe atunci, Constituţia nu interzicea în chip explicit demiterea, aşa că şeful statului n-a ezitat să-l decapiteze pe prim-ministru, sub pretextul că nu ar fi fost capabil să gestioneze negocierile de aderare a României la UE, care tocmai fuseseră hotărâte.

Al treilea tehnocrat – Mihai Răzvan Ungureanu, cunoscut ca MRU – a fost numit de T. Băsescu în februarie 2012, după ce Emil Boc a demisionat din funcţie. Preşedintele a încercat să evite numirea unui premier din opoziţia de atunci, formată de PSD şi PNL, partide unite sub eticheta USL. MRU avusese carnet de partid – la PNL – dar fusese marginalizat, fiindcă păruse prea apropiat de Cotroceni, într-o vreme când cele două palate se confruntau zilnic, iar el era ministru de externe.

Faima de tehnocrat vine de la cariera sa academică, pe care a şi continuat-o, în chip strălucit, după ce n-a mai făcut politică. N-a rezistat în funcţia de prim-ministru decât trei luni, căci tăvălugul USL era foarte energic.

În noiembrie 2015, după incendiul din Colectiv, soldat cu moartea a 64 de tineri, Victor Ponta a demisionat de la guvern. Rămăsese acolo, deşi cu un an înainte fusese înfrânt în cursa pentru preşedinţie de către Klaus Iohannis. I-a luat locul în fotoliul de la Palatul Victoria un fost ministru al agriculturii în vremea lui Tăriceanu şi, ulterior, comisar european pentru agricultură în 2009-2014, Dacian Cioloş, al patrulea tehnocrat. Care a avut ca mandat esenţial organizarea unor alegeri libere şi corecte. Zis şi făcut.

Cei patru au condus guverne diferite: Stolojan a avut 11 miniştri FSN, de la PNL, un ecologist, patru independenţi apropiaţi de Iliescu, ca şi un militar, căci eram încă în epoca în care se consideră că Apărarea nu trebuie lăsată pe mâna civililor. Isărescu a condus un guvern cu reprezentanţii partidelor ce fuseseră asociate şi între 1997 şi 1999: avea 9 miniştri de la PNŢCD, 6 de la Partidul Democrat (al lui Roman şi Băsescu), 3 de la PNL, 2 udemerişti şi un ministru de la PSDR-ul lui Cunescu.

MRU a ajuns în fruntea unui guvern alcătuit din formaţiunile ce fuseseră şi-n coaliţia care l-a susţinut şi pe Boc: 9 fotolii erau ocupate de membri ai PDL (care era încă partidul lui Băsescu), între ei fiind şi Nazare – la Transporturi, 4 miniştri erau de la UDMR, 2 de la UNPR (Cristi Diaconescu şi Gabi Oprea) şi doi erau independenţi (Cătălin Predoiu, care va intra abia în acel an în PNL, şi Leonard Orban, fratele mult mai cunoscutului Ludovic).

În fine, Dacian Cioloş a avut în cabinet 21 de independenţi, între ei figurând şi Vasile Dâncu, care, vreme de un an, se pare că nu şi-a mai plătit cotizaţia la PSD, ca să fie considerat tehnocrat şi 100% independent.

Dacă tot a venit vorba despre pesedişti, merită să observăm că ei au fost marii câştigători ai alegerilor ţinute după ce toţi cei patru tehnocraţi şi-au încheiat mandatele. În 2016, PSD a obţinut cel mai bun scor al său din istorie (44%). În 2012, acelaşi partid s-a aliat în alegeri, după câteva luni de la răsturnarea lui MRU, cu PNL şi au avut împreună 66% din Parlament.

În 2000, partidul lui Iliescu a câştigat detaşat cu 36% scrutinul, iar în 1992, după ce Stolojan a plecat de la Palatul Victoria, formaţiunea lui Iliescu, care se numea încă Frontul Democrat al Salvării Naţionale, reuşea să ocupe primul loc la parlamentare şi să-l ţină pe scaunul de la Cotroceni pe cel „ales pentru liniştea dumneavoastră”.

Mai e ceva interesant de observat în legătură cu tehnocraţii. Primii doi au participat la prezidenţiale, dar niciunul n-a intrat în finală. Ceilalţi doi au fost văzuţi ca prezidenţiabili, dar nu s-au prezentat în cursă: şi MRU, şi Cioloş s-au ferit să intre în cursă împotriva lui Iohannis, deşi erau mai bine pregătiţi, în opinia mea, pentru a asuma cea mai importantă demnitate în statul român.