Haosul din spatele "măreţelor realizări" comuniste. CNSAS dezvăluie ce se întâmpla la Şantierul Naval Tulcea

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a publicat luni, pe Facebook, o serie de documente care dezvăluie haosul, incompetenţa şi dezorganizarea din spatele unuia dintre marile proiecte industriale ale regimului comunist: Şantierul Naval Tulcea.

De la lipsa celor mai simple unelte, a vestiarelor şi a grupurilor sanitare până la indisciplina muncitorilor, neglijenţa conducerii şi pericolul unor accidente grave, documentele fostei Securităţi scot la lumină realitatea ascunsă în spatele propagandei despre „măreţele realizări” ale industriei socialiste.

În postarea intitulată „Şantierul Naval Tulcea, între planuri şi realitate”, CNSAS prezintă mai multe note informative întocmite între 1978 şi 1980, care ilustrează problemele de organizare, lipsurile materiale şi deficienţele de management ale uneia dintre investiţiile industriale importante ale României socialiste.

Proiect industrial, pus sub supravegherea Securităţii

La începutul anilor 1970, autorităţile comuniste au decis dezvoltarea unei flote de pescuit oceanic, pentru care era necesară construirea unui şantier naval destinat fabricării şi reparării navelor. Tulcea a fost aleasă datorită poziţiei sale strategice la gurile Dunării.

Principalii indicatori economici ai investiţiei au fost aprobaţi în septembrie 1974, deschiderea şantierului fiind programată pentru februarie 1975, iar finalizarea întregului obiectiv, pentru anul 1980.

Iniţial, proiectul s-a aflat în subordinea Centralei Industriale Navale Galaţi, din cadrul Ministerului Industriei Constructoare de Maşini. Ulterior, în martie 1975, coordonarea investiţiei a fost încredinţată Ministerului Apărării Naţionale, printr-un comandament operativ condus de general-colonel Ionel Vasile, adjunct al ministrului.

Personalul specializat urma să fie transferat de la şantierele navale din Galaţi şi Brăila, în timp ce muncitorii recrutaţi din zonă trebuiau instruiţi şi calificaţi la locul de muncă. Proiectul prevedea inclusiv trimiterea unor ingineri şi subingineri în Republica Democrată Germană, pentru pregătire profesională.

Securitatea avea, la rândul său, misiunea de a supraveghea investiţia, printr-un dosar de obiectiv gestionat de structura de contrainformaţii economice a Inspectoratului Judeţean de Securitate Tulcea.

Nave oceanice construite fără unelte elementare şi în condiţii periculoase

În martie 1978, când lucrările ar fi trebuit să se afle într-un stadiu avansat, o notă informativă a Securităţii descria o situaţie cu totul diferită de cea prevăzută în planurile autorităţilor.

Deşi şantierul trebuia să construiască nave maritime pentru pescuitul oceanic, muncitorii nu dispuneau nici măcar de unele dintre cele mai simple unelte şi materiale: ciocane, raşchete, role de vopsit sau vopsele.

Instalaţia electrică nu putea susţine funcţionarea unor echipamente de mare putere, ceea ce genera inclusiv riscul izbucnirii unor incendii. În plus, lipseau vestiarele, spălătoarele şi grupurile sanitare necesare angajaţilor.

CNSAS descrie ironic situaţia, invocând o zicală care ilustra improvizaţiile caracteristice epocii: "E păcat să pui şurub acolo unde poţi lega cu sârmă".

Potrivit instituţiei, problemele erau consecinţa lipsei de profesionalism, a organizării defectuoase şi a dezinteresului manifestat de responsabilii locali şi centrali.

Consum de alcool şi jocuri de noroc în timpul programului

O altă notă informativă, din octombrie 1978, dezvăluia probleme serioase de disciplină în rândul angajaţilor, majoritatea tineri recrutaţi şi instruiţi pentru a lucra pe şantier.

Potrivit documentelor prezentate de CNSAS, unii muncitori evitau sarcinile profesionale, consumau alcool şi participau la jocuri de noroc în timpul programului.

Maiştrii responsabili de pregătirea şi supravegherea acestora tolerau abaterile disciplinare. În unele cazuri, muncitorii erau folosiţi pentru rezolvarea problemelor personale ale celor aflaţi în funcţii de conducere.

Toate aceste deficienţe afectau direct activitatea şantierului.

Concluzia consemnată în documentele Securităţii era categorică: „Reparaţiile la nave nu se execută corespunzător şi în termenele stabilite.”

Ofiţerii responsabili de supravegherea obiectivului urmau să informeze conducerea întreprinderii şi să verifice dacă erau adoptate măsuri pentru remedierea situaţiei.

Elevi trimişi la practică şi abandonaţi în hale industriale, expuşi gazelor toxice

Documentele CNSAS scot la iveală şi condiţiile în care se desfăşura pregătirea profesională a elevilor de liceu repartizaţi la Şantierul Naval Tulcea.

În februarie 1979, o notă informativă semnala că instruirea acestora era practic inexistentă. Elevii erau lăsaţi nesupravegheaţi în hale industriale, fără să primească explicaţii sau îndrumări privind activităţile pe care ar fi trebuit să le înveţe.

Mai grav, spaţiile respective nu erau adecvate desfăşurării orelor de practică, iar tinerii erau expuşi riscului de a inhala gaze toxice rezultate din procesele industriale.

În loc să remedieze situaţia, conducerea şantierului manifesta, potrivit documentelor, o atitudine ostilă faţă de prezenţa elevilor, afirmând în repetate rânduri că „nu mai vor să vadă picior de elev”.

Fabrică de oxigen, lăsată fără pază

La sfârşitul anului 1979, problemele deveniseră atât de grave încât şeful Inspectoratului Judeţean de Securitate Tulcea a decis să îl informeze pe primul secretar al PCR din judeţ.

Situaţia a fost adusă inclusiv în atenţia ziarului local „Delta”, un demers pe care CNSAS îl consideră neobişnuit pentru relaţiile instituţionale din acea perioadă.

Potrivit documentelor, materialele erau depozitate necorespunzător, iar organizarea defectuoasă a şantierului putea provoca blocarea căii ferate utilizate pentru aprovizionare sau accidente mortale.

Unul dintre cele mai grave exemple privea fabrica de oxigen, un obiectiv industrial cu risc ridicat, care fusese lăsată fără pază, astfel încât accesul persoanelor neautorizate nu era restricţionat.

CNSAS sugerează că sesizarea conducerii politice judeţene şi informarea presei reprezentau o încercare de a determina luarea unor măsuri, după ce avertismentele anterioare fuseseră ignorate.

Lansarea navei „Putna”, la un pas de accident

Problemele de organizare au continuat şi în 1980, inclusiv în cazul unor operaţiuni importante pentru activitatea şantierului.

În martie a acelui an, lansarea la apă a navei „Putna” s-a desfăşurat în condiţii dificile, din cauza lipsei de coordonare între şantier şi beneficiarul navei, Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO).

Deşi beneficiarul fusese informat despre operaţiune şi trebuia să trimită specialişti şi ofiţeri cu experienţă pentru preluarea navei, lipsa de implicare a pus în pericol desfăşurarea lansării.

Potrivit CNSAS, au existat momente în care deteriorarea navei sau a unor instalaţii portuare a fost evitată la limită.

Realitatea din spatele propagandei comuniste

În încheierea postării, CNSAS subliniază că situaţiile documentate la Şantierul Naval Tulcea nu reprezentau cazuri izolate, ci reflectau probleme întâlnite frecvent în industria României comuniste.

Dincolo de obiectivele economice ambiţioase şi de realizările prezentate public, întreprinderile industriale se confruntau cu deficienţe de organizare, risipă de resurse şi condiţii de muncă periculoase.

„Episoade de acest fel erau omniprezente pe şantierele sau în cadrul fabricilor şi uzinelor din România Socialistă. Propaganda şi factorii politici cosmetizau permanent realitatea, însă în spatele realizărilor declarate se ascundeau disfuncţionalităţi şi pierderi uriaşe”, concluzionează CNSAS.

Informaţiile prezentate provin din dosarul de arhivă ACNSAS, D 9963, care cuprinde note informative şi documente privind activitatea Şantierului Naval Tulcea în perioada respectivă.

Redăm mai jos una dintre ele:

***