Patru persoane decedate în accident feroviar. Un autoturism a trecut calea ferată fără să se asigure

Garnitură tren de călători (Epoch Times România)
Flori Mladin
10.02.2014

În accidentul feroviar care a avut loc duminică seara au fost ucise patru persoane, deoarece maşina în care se aflau a fost lovită de un tren interregio la ieşirea din municipiul Vaslui. Traficul feroviar din zonă a fost întrerupt, locomotiva garniturii fiind avariată, potrivit Mediafax.

Victimele sunt două femei şi doi bărbaţi, maşina în care se aflau fiind înmatriculată în judeţul Galaţi. Cei aproximativ 60 de pasageri din tren şi echipa de locomotivă sunt în afara oricărui pericol. Personalul feroviar a avizat Serviciul SMURD care a intervenit de urgenţă.

Poliţiştii au declarat că şoferul maşinii nu a respectat semnalele acustice şi luminoase plasate la trecerea la nivel cu calea ferată din zona depozitelor de la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bacău, autoturismul fiind proiectat în afara gabaritului căii ferate.

Circulaţia feroviară a fost întreruptă, deoarece locomotiva trenului a fost avariată în urma impactului cu autoturismul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor