Patru condamnări cu suspendare după violenţele de la „Protestul ciobanilor”. Opt inculpaţi şi-au recunoscut faptele

Patru dintre cei opt inculpaţi care şi-au recunoscut faptele în dosarul violenţelor de la „Protestul ciobanilor” au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Potrivit Ziare.com., toţi opt au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, iar instanţele au validat până acum patru dintre ele. Pedepsele sunt cuprinse între un an şi şase luni şi doi ani şi două luni.
Printre cei condamnaţi se numără Nicolae Cosmin Covaci, care a primit un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Potrivit procurorului, Covaci a făcut parte dintr-un grup de patru persoane care a agresat un protestatar. Victima a fost împinsă la pământ şi lovită cu un băţ de lemn, cu o portavoce şi cu alte obiecte contondente. Leziunile au necesitat între patru şi cinci zile de îngrijiri medicale.
Cea mai mare dintre cele patru pedepse, de doi ani şi două luni cu suspendare, a fost pronunţată în cazul lui Adrian Cătălin Morar, pentru ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ionică Ani şi David Cozma au fost condamnaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice la un an şi opt luni, respectiv la un an şi şase luni de închisoare, ambele pedepse cu suspendare.
Protestul din 15 septembrie a adunat la Bucureşti fermieri şi crescători de animale nemulţumiţi de politicile şi reglementările din sectorul zootehnic. În timpul manifestaţiei au fost agresaţi jurnalişti şi membri ai forţelor de ordine şi au fost distruse bunuri publice şi private.