"Patru ani de când Putin a 'cucerit' Kievul în trei zile" - Zelenski, mesaj la comemorarea invaziei ruse / Cum arată buncărul unde are biroul [Video]

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat ucrainenilor la împlinirea a patru ani de la lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina. Liderul ucrainean a rememorat drumul uriaş parcurs de ţara şi poporul său din 24 februarie 2022 şi şi-a arătat biroul din buncărul de pe strada Bankova din Kiev, unde a lucrat în primele luni după atacul Rusiei, scrie Meduza.

Sursa citată a publicat fragmente din discursul lui Zelenski, pe care le redăm mai jos:

Astăzi se împlinesc exact patru ani de când Putin a capturat Kievul în trei zile. Şi asta spune multe despre rezistenţa noastră, despre felul în care Ucraina a luptat în tot acest timp. În spatele acestor cuvinte se află milioane dintre oamenii noştri. În spatele acestor cuvinte se află un mare curaj, muncă grea, rezistenţă şi drumul lung pe care Ucraina l-a parcurs din 24 februarie.

Acest birou, această mică încăpere din buncărul de pe strada Bankova — aici am avut primele mele convorbiri cu liderii mondiali la începutul războiului. Am vorbit aici cu preşedintele [al Statelor Unite] Joe Biden şi tot aici am auzit: „Volodimir, există o ameninţare, trebuie să părăseşti imediat Ucraina. Suntem pregătiţi să ajutăm.” Iar eu am răspuns că am nevoie de arme, nu de un taxi.

Suntem cu toţii oameni vii şi, în acea zi, noi toţi, toţi ucrainenii, am fost speriaţi şi răniţi, mulţi erau în şoc, iar mulţi nu ştiau ce să spună, dar la un anumit… la un anumit nivel invizibil, cu toţii ştiam că nu există o altă Ucraina. Aceasta este casa noastră şi cu toţii am înţeles ce trebuia făcut.

A fost o alegere. O alegere făcută atunci de milioane de ucraineni. Oamenii noştri nu au ridicat steagul alb, ci l-au apărat pe cel albastru şi galben. Iar ocupanţii, care credeau că vor fi întâmpinaţi cu şiruri de flori, au văzut cozi la centrele de recrutare militară. Oamenii noştri au ales rezistenţa.

Am lucrat aici [în buncăr], apoi am urcat sus, m-am adresat vouă, poporului. Echipa noastră era aici, guvernul, şedinţe zilnice cu militarii, apeluri telefonice, căutarea de soluţii — tot ceea ce era necesar pentru ca Ucraina să supravieţuiască. Sincer, a fost diferit, şi aici s-a auzit atât limbaj oficial, cât şi limbaj neoficial, pentru că fiecare pachet de ajutor, fiecare sancţiune împotriva Rusiei, fiecare livrare de arme — toate acestea trebuiau cu adevărat… cu adevărat smulse. Credinţa în Ucraina trebuia smulsă. A trebuit să facem lumea să ni se alăture.

Apelurile au funcţionat pentru că ucrainenii au luptat cu un abandon uluitor. Iar această rezistenţă era vizibilă din spaţiu. A fost absolut inspiraţional, astfel încât, foarte curând, toată lumea a văzut acea mare albastră şi galbenă — mii de oameni cu steagurile noastre în pieţe din întreaga Europă şi din lume.

Şi astfel, treptat, cu dificultate, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, Ucraina a construit fundaţia care ne-a permis să rezistăm: când am supravieţuit primei zile de război, cea mai lungă din viaţa noastră. Şi apoi încă uneia. Şi încă uneia. Şi apoi unei săptămâni. Două. Şi apoi… şi apoi unei luni. Şi am văzut primăvara, <…> când părea că februarie nu se va termina niciodată. Am avut prima noastră primăvară în timpul Marelui Război. A fost un punct de cotitură şi, pentru prima dată, acest gând a fulgerat prin mintea tuturor: putem reuşi. Ucraina poate reuşi.

Următoarea etapă importantă a luptei noastre, când Ucraina nu doar că a rezistat şi nu doar că şi-a menţinut poziţiile, ci când Ucraina a ripostat. Când istoria a fost făcută de oraşe întregi. Oraşe-eroi. Oraşe ale eroilor. Care au înaintat. Au fost primele ofensive, primele succese şi ceea ce este imposibil de uitat: primii ochi — ochii ucrainenilor care îi aşteptau pe ai lor.

Cuvântul „aplauze” a căpătat un nou sens şi cât de fericiţi eram când am auzit primul „aplauze” în Rusia. Nu era răutate; era pur şi simplu cuvântul ucrainean pentru dreptate. A răsunat odată cu sunetele Stugna, Olkha, Neptune şi cu vuietul cu care crucişătorul Moskva s-a scufundat. Atunci a fost un eveniment; mai târziu, a devenit o tradiţie.

Puţine lucruri încălzesc inimile ucrainenilor mai mult decât imaginile instalaţiilor militare inamice şi ale rafinăriilor de petrol în flăcări. Când s-a întâmplat pentru prima dată, a fost o ştire importantă. Acum, este aproape zilnic.

Ceea ce odinioară părea science-fiction a devenit acum norma.

Dar nu este suficient — vom face mai mult, pentru că Rusia nu se opreşte, din păcate, şi luptă prin toate metodele împotriva lumii, împotriva noastră, împotriva oamenilor.

Putin înţelege că nu este capabil să învingă Ucraina pe câmpul de luptă, iar „a doua armată a lumii” luptă împotriva clădirilor înalte şi a centralelor electrice. Iar acum ucrainenii îndură cea mai grea iarnă din istorie.

Ce alte popoare pot face asta? În pofida războiului, a tuturor acestor atacuri, a tuturor acestor încercări, ei pot învinge răul, pot învinge descurajarea, disperarea. Şi pot rezista. Şi pot rămâne uniţi.

Şi, în toate acestea, trebuie să obţinem rezultate peste tot. Să ne refacem după fiecare atac. Să ne completăm apărarea antiaeriană cu rachete de fiecare dată. Să mergem la muncă în fiecare dimineaţă. Să ne menţinem poziţiile permanent. Să vorbim cu lumea ca egali.

Din fiecare astfel de acţiune, din toţi aceşti paşi, realizări şi mici victorii, se formează o Ucraina mare. Mare pentru că îi cuprinde pe voi, oamenii care inspiră planeta.

Îmi doresc foarte mult să vin aici într-o zi cu preşedintele SUA. Ştiu sigur: doar vizitând Ucraina şi văzându-ne viaţa şi luptele cu propriii ochi, simţind oamenii noştri şi această mare de durere — doar atunci se poate înţelege despre ce este cu adevărat acest război. Şi despre cine. Cine este agresorul aici? Cine trebuie supus presiunii. Să se înţeleagă că Ucraina apără viaţa, luptă tocmai pentru asta. Şi că nu este o bătaie de stradă. Este un atac al unui stat bolnav asupra unuia suveran. Să se înţeleagă că Putin este acest război. El este motivul pentru care a început şi obstacolul în calea încheierii lui. Şi Rusia este cea care trebuie pusă la locul ei pentru ca să existe o pace reală.

Se spune că timpul vindecă. Nu sunt sigur. Cel puţin, nu ştiu cât timp este nevoie pentru a vindeca toate rănile noastre. Toate acele întrebări chinuitoare de „cât?” care ard în interior. Câte lacrimi au curs? Câte atacuri, câte lovituri perfide? Câte cicatrici pe inimă? Câte steaguri în cimitirele noastre? Câte nume?

Desigur, cu toţii vrem ca războiul să se încheie. Dar nimeni nu va permite ca Ucraina să se încheie. Vrem pace. Puternică, demnă şi durabilă. Şi înainte de fiecare rundă de negocieri, dau echipei noastre directive foarte clare. Acestea sunt întotdeauna făcute prin decrete clasificate, dar cu siguranţă nu voi dezvălui un secret de stat dacă spun care este mesajul meu principal: să nu anulăm toţi aceşti ani, să nu devalorizăm toată lupta, curajul, demnitatea, tot ceea ce a traversat Ucraina. Nu putem, nu putem să renunţăm la asta, să o uităm, să o trădăm. De aceea există atât de multe runde de negocieri şi o luptă pentru fiecare cuvânt, fiecare clauză, pentru garanţii reale de securitate, astfel încât acordul să fie solid. Istoria ne priveşte cu atenţie. Acordul nu trebuie doar semnat; trebuie acceptat — acceptat de ucraineni.

Amintindu-ne începutul invaziei şi privind la ziua de astăzi, avem tot dreptul să spunem: ne-am apărat independenţa, nu ne-am pierdut statalitatea, Ucraina există şi nu doar pe hartă.

Primăvara este la mai puţin de o săptămână distanţă. Depăşim cea mai grea iarnă din istorie. Este un fapt. Şi nu este uşor. Nu este uşor pentru niciunul dintre voi. Dar, la fel ca în prima zi a războiului, continuăm să ne construim ziua de mâine — pas cu pas, sarcină cu sarcină, realizare cu realizare. Şi fiecare rezultat, fiecare succes, fiecare „Ucraina a reuşit” — se datorează vouă tuturor. Poporului ucrainean.