Parlamentul de la Chişinău a încuviinţat ridicarea imunităţii deputatului Vladimir Cebotari
alte articole
Parlamentul moldovean a aprobat joi, 19 septembrie, Hotărârea privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Cebotari la cererea Procurorului general interimar, Dumitru Robu, care a solicitat încuviinţarea pentru reţinere, arestare, percheziţie şi trimitere în instanţă de judecată a parlamentarului.
Dumitru Robu a menţionat că Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în privinţa lui Vladimir Cebotari în cauza iniţiată la 28 octombrie 2014 în temeiul unei bănuieli rezonabile că activând în funcţia de viceministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ar fi săvârşit infracţiunea privind faptul abuzului în serviciu la concesionarea activelor ÎS ”Aeroportul Internaţional Chişinău”. Ulterior, la această cauză penală ar fi fost conexate şi alte cauze penale.
Examinarea cererii Procurorului general interimar privind ridicarea imunităţii deputatului Petru Jardan a fost amânată pentru şedinţa plenară de vineri, 20 septembrie.