Parlamentul de la Chişinău a anulat sistemul electoral mixt
alte articole
Parlamentul de la Chişinău a anulat sistemul electoral mixt, aprobând revenirea la sistemul electoral proporţional pe liste de partid. Deputaţii au votat joi, 15 august, în lectură finală, modificarea Codului electoral, Legii privind partidele politice, Legii privind statutul deputatului în Parlament şi Codului contravenţional.
Modificările legislative mai vizează îmbunătăţirea sistemului electoral proporţional, care a existat până în 2017, legat de modul de votare în diaspora, transparentizarea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, stabilirea unor proceduri clare şi transparente la întocmirea listelor de candidaţi.
Certificatele de integritate sunt înlocuite cu declaraţiile pe propria răspundere privind inexistenţa restricţiilor legale/judecătoreşti de a candida sau ocupa funcţii publice, inexistenţa actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor şi intereselor personale, la stările de incompatibilitate.
În ziua alegerilor şi cea precedentă alegerilor nu se admite niciun fel de agitaţie electorală. Respectiva prevedere nu se referă la informaţiile care au fost deja plasate pe internet sau pe afişele expuse anterior.
Au fost excluse din legislaţie şi interdicţiile referitoare la modul de votare în diaspora. Cetăţenii moldoveni de peste hotare vor putea vota în baza paşaportului, buletinului de identitate şi livretului militar în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi referendumului republican. Totodată, paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova al cărui termen de valabilitate a expirat va putea fi întrebuinţat pentru exercitarea dreptului de vot.
Parlamentul a modificat şi pragul minim de reprezentare, astfel: 5% pentru un partid, 7% - pentru un bloc electoral, 2% - pentru un candidat independent.
Referitor la finanţarea campaniilor electorale, deputaţii au aprobat ca plafoanele donaţiilor în contul ”Fond electoral” pentru o campanie electorală să constituie 6 salarii medii lunare pe economie în cazul persoanelor fizice şi 12 salarii medii din partea persoanelor juridice.
În cazul cetăţenilor Republicii Moldova care au obţinut venituri în afara ţării, acest plafon nu va depăşi 3 salarii medii lunare pe economie. O persoană fizică va putea face donaţii în numerar în valoare de până la 3 salarii medii pe economie stabilite pe anul respectiv, iar donaţiile care vor depăşi această limită se vor face exclusiv prin operaţiuni bancare.
Totodată, listele candidaţilor pentru alegerile parlamentare şi locale vor fi întocmite respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe, minimum câte patru candidaţi la fiecare zece locuri.