Parisul dezminte că s-ar opune aderării României şi Bulgariei la Schengen

(photos.com)
Epoch Times România
07.03.2013

Franţa dezminte acuzaţiile potrivit cărora s-ar opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, potrivit RFI.

Surse diplomatice de la Paris au declarat joi dimineaţă pentru RFI că, dimpotrivă, Franţa încearcă să găsească o soluţie de mediere între punctele de vedere exprimate la Consiliul JAI.

"Nu este uşor, dar sperăm să ajungem la un compromis", au declarat sursele citate.

O publicaţie austriacă anunţase miercuri seară că Franţa s-ar număra şi ea printre ţările care s-ar opune aderării României la Schengen, alături de Germania şi Finlanda.

Conform surselor comunitare citate de site-ul publicaţiei austriece Osterreich, Franţa, Germania şi Olanda sunt nemulţumite de eforturile insuficiente pentru combaterea corupţiei în România şi Bulgaria.

Potrivit cotidianului, Austria nu se opune admiterii celor două state în Spaţiul Schengen, dar ar prefera o aderare în etape.

Finlanda a anunţat miercuri dimineaţă că va bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, conform postului public de televiziune YLE. Germania făcuse anterior un anunţ similar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor