Papahagi, după alegerile din Germania: Domnule Bolojan, curaj! Daţi de pământ cu securimea trădătoare cu toată forţa statului român

Adrian Papahagi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.02.2025
Adrian Papahagi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.02.2025

Cancelarul Germaniei va fi creştin-democratul Friedrich Merz, în ciuda presiunilor oamenilor din administraţia Trump care au făcut "propaganda isterică pe X pentru AfD", şi-a exprimat satisfacţia profesorul Adrian Papahagi, care susţine că la fel se va întâmpla şi în cazul lui Călin Georgescu.

"N-a folosit la nimic propaganda isterică pe X pentru AfD. Nu va servi nici la noi sprijinul lui Musk şi Hillbilly pentru Dementul de la SIE. România va da de pământ cu puţinimea georgist-auristă, devenită brusc trumpistă. Românii au demnitatea lor şi nu votează cum decide un miliardar dement din Africa de Sud, care a dus cu el principiile apartheidului în SUA", a afirmat Adrian Papahagi.

Potrivit profesorului, nici Ucraina nu va accepta şantajul american în favoarea lui Vladimir Putin.

"Europa s-a unit în sprijinul Ucrainei. Trump trebuie să decidă dacă face ce e decent sau se aliază pe faţă cu criminalul de la Kremlin. Decenţa, civilizaţia, dreptatea, adevărul şi libertatea vor învinge. Ucraina nu va fi agresată şi dinspre vest. Europa va ieşi întărită politic, militar şi moral din această încercare", a declarat Adrian Papahagi.

"A revenit un lider la Berlin"

"Viitorul cancelar Merz acum la Tagesschau, foarte dur împotriva lui Putin, Trump şi AfD, şi categoric pentru Ucraina. Rezum rapid din mers:

Prioritatea absolută e să se pună de acord europenii. E clar că acestei administraţii americane Europa îi este indiferentă (nu credeam să zic asta la TV). Intervenţiile de la Washington au fost la fel de neruşinate ca cele de la Moscova

Admirabilă claritate morală, curaj. A revenit un lider la Berlin. Acesta e spiritul lumii libere şi creştine. Adevărul, dreptatea.

Merz e impecabil. Germania e pe mâini bune. Asta dă mari speranţe şi României. Între timp, Weidel (AfD) spune în dezbaterea de la Tagesschau că 'trebuie să ne aşezăm la masa cu Rusia'. Îl invocă pe Hillbilly. Trădători infecţi ai Germaniei şi ai Europei! Exact ca hoarda de AUR şi scrântitul de la SIE la noi. Europa are acum liderşipul moral al lumii libere. Londra, Parisul, Berlinul, Roma sunt aliniate în apărarea Ucrainei şi Europei.

Domnule Bolojan, curaj! Studiaţi ce a zis azi Merz – să vă traducă şi să vă explice Siegfried Mureşan. Faceţi la fel!

Domnule ministru Hurezeanu, dragă Siegfried Mureşan, lucraţi cu toată forţa pentru a organiza o vizită a noului cancelar german la Bucureşti înainte de alegeri. Şi o vizită a domnului Bolojan la Berlin cât de curând. Germania înţelege perfect cât de importante sunt alegerile noastre şi ne va sprijini.

Nu vă speriaţi, nu ne bagă niciun american vechea securitate şi kaghebeul pe gât (cine ar fi crezut? nu-mi revin).

Nu fiţi timizi, daţi de pământ cu securimea trădătoare cu toată forţa pe care v-o oferă statul român, cu toată forţa instituţiilor, legii şi Constituţiei, cu toată legitimitatea pe care v-o inspiră speranţele românilor care n-au căzut în capcana securist-putinistă şi înţeleg că interesul României e ca Ucraina să reziste şi UE să se întărească!

Gata, s-a mers prea departe cu ofensiva asta împotriva statelor europene! Nu suntem cârpa Americii şi Rusiei: suntem mai mulţi decât ambii împreună, şi aici e sursa civilizaţiei pe care o aproximează şi SUA şi Rusia.

Urlă în mine un naţionalism şi un suveranism european cum nu am mai simţit. Mă simt solidar cu toţi europenii în faţa agresiunii ruseşti şi arbitrariului american."

"Principalul duşman al României"

"Principalul duşman al României este mişcarea naţionalist-georgistă, care nu s-a născut din necesităţi interne (nu ne sufocă woke-ismul, nu avem imigraţie masivă criminogenă), ci din setea de putere discreţionară a unor securişti infecţi, care sunt sprijiniţi din zona lui Putin şi mai nou din cea a lui Trump ca să fragilizeze România şi UE.

Putin nu vrea o Europa unită care să sprijine Ucraina şi să-i impună sancţiuni, Trump nu vrea o Europa unită care să fie egala SUA şi să-i încurce jocurile planetare. Pentru Putin, UE e duşman, pentru Trump e concurent - sau cel puţin un prieten care-l cam încurcă.

Mă voi opune în continuare cu toate forţele celor care fac jocuri străine împotriva României, deşi se prezintă (culmea!) ca patrioţi."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor