Papahagi: Comunismul - cea mai mare fărădelege politică, o agresiune fără precedent împotriva naturii umane
alte articole
Comunismul a însemnat cea mai mare fărădelege politică, o agresiune fără precedent împotriva naturii umane, a declarat marţi, pe contul său de Facebook, profesorul universitar Adrian Papahagi, comentând pe marginea unui articol intitulat Cinci mituri false despre economia de dinainte de 1989.
"E vital să cunoaştem aceste cifre. La toţi parametrii, economia ceauşistă era mai slabă decât cea de azi. Suntem de 2-3 ori mai bogaţi în termeni reali; productivitatea, exporturile, industria, agricultura, PIB-ul au crescut considerabil; există mult mai multe locuinţe decât înainte de 1989...
Nu avem absolut nimic de regretat. Suntem liberi, putem spune ce ne trece prin cap, putem manifesta, putem răsturna guverne, putem circula, avem schimburi culturale şi intelectuale intense cu Occidentul, suntem membri în cele mai importante cluburi economice şi militare ale planetei", a declarat profesorul.
Potrivit lui Adrian Papahagi, cu toate defectele lor, oraşele, satele, străzile, spitalele şi şcolile României sunt mai curate şi mai civilizate, oamenii sunt mai bine hrăniţi şi îmbrăcaţi.
"Comunismul a însemnat cea mai mare fărădelege politică, o agresiune fără precedent împotriva naturii umane, a oricărei ierarhii morale, intelectuale, economice sau sociale. Nu a avut absolut nimic bun. NIMIC! E bine că ne-am desprins economic de el. Mai rămâne să o facem şi mental", a punctat profesorul.